Pistol cu gaze

Pistol cu gazeP. Ciprian, a sesizat telephonic duminică seară, în jurul orelor 21.20, Poliţia Municipiului Mediaş, cu privire la faptul că a făcut uz de arma pe care o deţinea împotriva unor persoane care au pătruns în imobilul său.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, în urma primelor verificări efectuate fiind stabilite următoarele:

P. Ciprian (32 de ani, domiciliat în municipiul Mediaş) a tras 3 focuri de armă neletală de autoapărare împotriva unui grup de 3 tineri care au pătruns în locuinţa sa şi l-au agresat. Bărbatul deţine arma în mod legal. ”Focurile de armă au fost executate la piciorele agresorilor, unul dintre aceştia fiind rănit la nivelul piciorului stâng. Victima, în vârstă de 16 ani, a fost transportată la Spital. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la originea acestui conflict a stat un incident rutier minor care a avut loc în jurul orei 2100, pe str. Rodnei din Mediaş.P. Ciprian este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Mediaş în vederea stabilirii cu exactitate a tututor împrejurărilor în care s-a produs agresiune”, se arată într-o informare a IPJ Sibiu.

Comentariul meu

Lasă un răspuns