hila

hilaPall-Ex anunță numirea lui Claudiu Hila în poziția de General Manager al noii operatiuni din Romania, prima de acest gen din centrul si estul Europei. Acesta se va ocupa de dezvoltarea și coordonarea tuturor operațiunilor rețelei naționale, care va avea hubul central la Sibiu.

 “Am acceptat cu bucurie aceasta provocare, impreuna cu o responsabilitate pe masură, față de cei care m-au investit cu încrederea lor, față de echipa pe care o creăm în aceste zile, față de companiile care vor deveni membri ai Pall-Ex România, cât și față de piața care credem cu tărie că este pregătită pentru a se îmbogăți cu un nou concept, acela de distribuție de marfă paletizată prin intermediul unei rețele de parteneri independenți”, a declarat Claudiu Hila. „Claudiu aduce o experienta impresionanta in domeniul comercial, operatiuni si logistica si are calitatile necesare pentru a inspira si conduce spre succes echipa sa. Sunt convins ca prin energia si atitudinea sa optimista va asigura succesul implementarii acestui concept inovator in logistica nationala si regionala”, a declarat Danor Ionescu, Administrator al Pall-Ex Romania.

Cine este Claudiu Hila

Claudiu Hila are 36 de ani și este absolvent al Facultatii de Stiinte Economice, specializarea Marketing, din cadrul Universitatii Romano-Germane, Sibiu. Anterior acestei poziții, Claudiu Hila a fost Regional Manager Sales & Operations în cadrul Delamode România, alaturandu-se acestei companii în decembrie 2008. Înainte de a face parte din Pall-Ex România, Claudiu a acumulat o importantă experiență managerială timp de 12 ani, în companii ca AIG Life, First Logistics & Distribution, Danone și Interbrands M&D.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

4 Commentarii

Lasă un răspuns