Ora de Sibiu
Știri in direct

Sfinte Moaşte ale Sf. Ioan Înaintemergătorul, în pelerinaj la la Mediaş,Bazna şi Sibiu. Vezi când!

87

Între 6 şi 19 septembrie, la Mediaş, Sibiu, Cluj Napoca şi Braşov vor fi aduse, spre închinarea şi binecuvântarea credincioşilor, pentru prima dată în România, sfintele moaşte ale Sf. Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, ale Sf. Apostol şi Evanghelist Matei, ale Sf. Arhidiacon şi Întâiul Mucenic, Ştefan, şi ale Sfintei Mare Muceniţe Varvara de la Schitul românesc Podromu din Muntele Athos (Grecia).

Iniţiativa acestei alese lucrări duhovniceşti aparţine Asociaţiei Muntele Athos – Schitul Prodromu cu sediul în Mediaş, respectiv domnului Mircea Simion Vescan, preşedintele acestei asociaţii.

Sfintele Moaşte vor ajunge în România în seara zilei de luni, 5 septembrie, însă slujba oficială de primire va avea loc marţi, 6 septembrie, la Catedrala Ortodoxă din Mediaş, unde vor rămâne până în după-amiaza zilei de miercuri, 7 septembrie. În această zi, care este şi ajunul praznicului „Naşterea Maicii Domnului”, la ora 17:30, Sfintele Moaşte vor fi aduse la Schitul Naşterea Maicii Domnului din localitatea Bazna, care-şi serbează hramul, şi unde Sfânta Liturghie din ziua Praznicului (8 septembrie) va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. În aceeaşi zi, după amiaza (ora 17:30), sfintele moaşte vor fi aduse la Catedrala mitropolitană din Sibiu, unde vor rămâne până în ziua de luni, 12 septembrie, când vor fi duse la Catedrala mitropolitană din Cluj Napoca. Aici vor rămâne până în ziua de joi, 15 septembrie, când vor fi duse la Braşov, la biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Acest pelerinaj duhovnicesc cu sfintele moaşte se va încheia în ziua de luni, 19 septembrie, când delegaţia atonită se va întoarce în Grecia.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...