Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO-DECLARAȚII: Vezi ce spun Pustai, Bud și antrenorul Stelei după victoria Mediașului cu 3-0 în fața echipei lui Levi

93

Cristi Pustai este unul dintre cei mai fericiţi antrenori în această etapă, după victoria Gazului cu 3-0 în faţa Stelei. Antrenorul Mediaşului speră ca va reuşi să ducă din nou în cupele europene şi are încredere că jucătorii săi pot repeta performanţa din sezonul trecut.

 „A fost un meci frumos, mă bucur că am putut să câştigăm, era foarte important pentru noi să redevenim acea echipă puternică. O luăm de la început, trebuie să strângem cât mai multe puncte, ne-am obişnuit cu prezenţa în Europa şi ne dorim ca la sfârştitul campionatului să fim în luptă pentru cupele europene. E mult spus că am umilit Steaua, noi am pierdut cu 5-0 un meci. Mă bucur că lumea a plecat acasă fericită că a făcut un spectacol frumos. Au fost meciuri diferite, am pierdut şi cu Braşovul, şi cu Mioveni, la fiecare meci există scuze obiective sau nu. Am închis bine spaţiile, am reuşit să păstrăm distanţa mică între jucători, tranziţia noastră pozitivă a fost de o calitate foarte bună. Avem o echipă cu suflet, care de la an la an a căpătat experienţă. Suntem alături de Steaua în cupele europene, noi am dat dovadă de fair-play, după ploaie vine şi soare. În fotbal se întâmplă să şi pierzi”, a declarat Pustai.

VEZI MAI JOS DECLARAȚIILE LUI PUSTAI DE LA CONFERINȚA DE PRESĂ

Levi supărat foc pentru joc și rezultat

Steaua a fost umilită la Mediaş cu 3-0. Elevii lui Roni Levi au evoluat mult sub aşteptări şi au ajuns la a doua înfrângere consecutivă în deplasare în Liga 1. Tehnicianul Stelei este sigur că jucătorii îşi vor reveni până la meciul cu Schalke.

„Am început cu o posesie bună, am pasat bine, dar am primit un gol din penalty şi tot meciul am alergat să-i egalăm. Al doilea venit de niciunde. E părerea mea, dar am văzut henţ înainte de al doilea gol. Am văzut diferit decât centralul. Fiecare meci este un alt joc, echipa va avea timp să se pregătească. Suntem un grup puternic, ne vom reveni până la meciul cu Schalke. Nu avem alţi jucători, nu avem multe opţiuni, ne vom descurca. Au făcut meciuri foarte bune până acum, din punct de vedere tactic. Nu avem voie să spunem că suntem obosiţi, nu voi înţelege asta, sezonul abia a început. Am spus de multe ori că ar fi bine să jucăm acasă, dar eu nu pot face nimic.”, a declarat Roni Levi la conferinţa de presă.

VEZI MAI JOS DECLARAȚIILE LUI LEVI DE LA CONFERINȚA DE PRESĂ

Bud: ”Nu consider că am umilit Steaua”

Autorul unei duble în faţa Stelei, atacantul Cristi Bud nu consideră o umilinţă rezultatul de 3-0 şi le transmite roş-albaştrilor că în faţa lui Schalke soarta meciului le poate fi favorabilă.

„Mă bucur foarte mult pentru revenirea mea, dra mi-am făcut doar datoria de atacant. De asta am venit aici, să ajut la obţinerea unui loc cât mai bun. Steaua cu Schalke?

Niciun meci nu seamănă, aşa că le doresc baftă în cupele europene, aşa cum le doresc şi celorlalte echipe. Nu consider că am umilit Steaua, ci doar mi-am făcut datoria. Sper ca noi să o ţinem pe aceeaşi linie şi sper ca CFR Cluj să îmi oprească un tricou de campion la finalul sezonului” , a spus Bud

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...