flacara aragaz

flacara aragazPentru efectuarea unor lucrări complexe, de cuplare a unor conducte noi la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Gaz Distribuţie este nevoită să întrerupă alimentarea cu gaze naturale joi, 15 septembrie a.c., începând cu ora 8.00, pe următoarele străzi din municipiul Sibiu:

Al. Filozofilor, Dârstelor, Pânzarilor, Cojocarilor, P-ţa Armelor, Măsarilor, Moş Ioan Roată, Tg. Vinului, Tg. Peştelui, Dogarilor, Croitorilor, P-ţa Cibin, Turnului, Pasajul Scărilor, Cibinului, Valea Mare, V. Tordoşan, R. Korsakov, Plopilor, Vopsitorilor, Ocnei, P-ţa Mică, Azilului, Faurului, Pulberăriei, A. Odobescu, P-ţa Huet, S. Brukenthal, P-ţa Mare, Zidului şi Konrad Hass.

După finalizarea lucrărilor, alimentarea cu gaze naturale se va relua treptat,  începând cel mai probabil în jurul orei 18.00.

„Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0265.200.928

(număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie) sau 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă). Compania E.ON Gaz Distribuţie regretă inconvenientele generate de această întrerupere a serviciului de distribuţie şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegere”, se arată într-un comunicat al E.On Gaz.

 

Comentariul meu

Lasă un răspuns