transfagarasan

transfagarasanMinistrul Anca Boagiu a cerut Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale să ia măsuri de sancţionare a firmei Argecom, cea care are responsabilitatea reabilitării DN 7C, Transfăgărăşan, în cadrul contractului de întreţinere multianuală încheiat cu DRDP Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă.

„Primesc săptămânal rapoarte de monitorizare a lucrărilor pe care le avem şi, din nefericire pentru firmele care erau obişnuite să stea fără să muncească, dar să ceară bani, iau şi măsuri atunci când stadiul de execuţie trenează. Este şi cazul acestei firme, titulara unui contract de întreţinere multianuală semnat în noiembrie 2008. Ei au primit o comandă din partea DRDP Bucureşti pentru reabilitarea DN 7C, Transfăgărăşan, o rută foarte importantă din punct de vedere economic şi turistic, dar nu îşi îndeplinesc obligaţiile, în condiţiile în care resursa financiară este alocată. Mai mult, în contextul în care noi am impus standarde de cost şi pentru contractele de întreţinere multianuală, procedând la renegocierea sau relicitarea acestora, ei sunt una din companiile care au refuzat să intre într-o normalitate a preţurilor”, a declarat ministrul Anca Boagiu.

Comentariul meu

Lasă un răspuns