dsc 9017

dsc 9017Un parc de distracții de 17.000 de metri pătrați va fi de vineri 23 septembrie până în 2 octombrie la dispoziția sibienilor, lângă baza Pompierul. 15 instalații de parc de distracții, un carusel, o mustărie și concerte de excepție, sunt ingredientele ce vor atrage publicul sibian.

Între 23 septembrie și 2 octombrie, sibienii sunt invitați la CibinFest, pentru prima ediție a unui nou eveniment, cel mai mare parc de distracții din Sibiu. Timp de două săptămâni, CibinFest pregătește pentru sibieni 15 instalații de parc de distracții. „Evenimentul este gândit să se adreseze tuturor sibienilor, indiferent de vârstă. Vor fi instalații cu un grad de dificultate sporit dar și multe altele dedicate în special copiilor”, spune Andrei Drăgan, din partea A1 Events, organizatorul evenimentului. În total, pentru amatorii de senzații tari, la CibinFest se vor regăsi șase instalații de parc de distracții de o dificultate crescută, către extrem. Printre ele Enterprise, Super Loops sau Top Spin. Noul spațiu de evenimente „botezat” FunPark Sibiu este amenajat în imediata apropiere a bazei Pompierul, peste drum de stadionul Voința. Cei 17 mii de metri pătrați au fost nivelați, acoperiți cu 180 tone de balast și 300 tone zgură și oferă, pe lângă spațiul de eveniment și o parcare de 200 de locuri. CibinFest este primul eveniment ce se desfășoară în FunPark. „Sunt mai bine de 10 ani de când Sibiul nu a avut un parc de distracții în adevăratul sens al cuvântului. Vrem să organizăm acest eveniment în fiecare an și sperăm ca sibienii să se bucure de instalații și de atmosferă”, mai spune Andrei Drăgan.

Senzații tari și distracție

Publicul va intra gratuit în parc, de luni până joi și va achita 1 leu, de vineri până duminică. Programul este de la 13.00 – 22.00 de luni până joi și între orele 11.00 – 23.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. 15 instalații de parc de distracții, din care cinci se adresează numai adulților, sunt la dispoziția publicului. Prețurile pentru o tură în acestea sunt în medie de 10 lei.

Concerte și festival de bere

Patru concerte sunt cap de afiș în parcul de distracții. Scena a fost deja amenajată, iar aici vor urca în 23 septembrie, Ellie White, în 24 septembrie Bere Gratis, în 30 septembrie Grimus și în 1 octombrie Sarmalele Reci. Toate spectacolele încep la ora 20.00. Între 30 septembrie și 2 octombrie are loc și un festival al berii. O bere va costa 4 lei. 25 de căsuțe cu mâncare, dulciuri și produse specifice vor fi și ele la dispoziția publicului.[nggallery id=742]

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

4 Commentarii

Comentariu