Gaz Metan a capotat cu 2-5 cu U Cluj. Vezi reacția oficialilor echipei medieșene

0 114

gazuMediaşul a primit iar cinci goluri! Nu au mai fost cei de la Dinamo, ci au venit fraţii de la U Cluj. Horoba a declarat după meci că jucătorii lui Pustai au fost ca nişte statui: „O cam facem de oaie”. Badea spune că Prinţul şi ai lui au jucat perfect.

„E simplu să vorbesc după asemena victorie. Am jucat bine, jucătorii şi-au însuşit la perfecţie modulul de joc. Sunt mulţumit, am fost superiori”, a spus Badea la Digi Sport

Horoba: „Am fost statui! O facem de oaie”0

„Parcă jucătorii noştri au fost statui. O cam facem de oaie din când în când. E adevărat că am întâlnit o echipă solidă, cu jucători foarte valoroşi”, a spus şi oficialul Gazului.

Mulțumiri Mediașului

„Mulţumim conducerii Gazului că ne-a primit la Mediaş pe acest teren foarte bun. Mulţumim suporterilor care ne-au însoţit în ultimul an jumate, mulţumim şi echipei care a stat în cantonament departe de casă. Vrem să ne luam punctele care sunt puse în joc, să stăm în pluton, în primele 5. A fost un joc superb în această etapă. Dacă te gândeşti acolo sus s-ar putea să cazi şi să te zdrobeşti. Am ieşit din Cupă, din păcate, dar poate aşa e mai bine, nu puteam să facem faţă pe două fronturi. Mai avem foarte puţin până la inaugurarea Cluj Arena, aşteptăm acest moment de doi ani jumate. Pentru inaugurare am ales un adversar foarte bun, la care sunt mulţi români. Ştiam că Adrian Cristea o să dea un gol, dar nu trei… Nu mă aşteptam, aş vrea să-l văd la naţională”, Walter a spus patronul şepcilor roşii la Digi Sport.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Cristea ‘4, ’13, ’76, Marinescu ’19, Tony ’63. Pentru Gaz Metan Mediaş au înscris Bud ’34 şi Hoban ’90+1.

Gaz Metan Mediaş: Pleşca – Trtovac (Pârvulescu ’27), Lazăr, Markovic, Vukadinovic – Todea (Frăsinescu ’46), Nicandro (Zaharia ’88) – Hoban, Bawab, C. Petre – Bud. Antrenor: Cristian Pustai.

Universitatea Cluj: M. Popa – Achim, Abrudan,.Szukala, Grecu – Marinescu, Bazzi, Păcurar (Boştină ’66) – Cojocnean, Tony (Niculescu ’78), Ad. Cristea (Grozav ’85). Antrenor: Ionuţ Badea.

Cartonaşe galbene: Bawab ’59 / Abrudan ’58

Arbitri: Cristian Balaj (centru) – Sebastian Gheorghe, Gabriel Stroe (asistenţi) – Florin Ghimbăşan (rezervă)

Observatori: Alexandru Crişan, Mircea Călin

La meci au asistat aproximativ 5.000 de spectatori, între care şi 300 de fani clujeni

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.