VIDEO – Dănălache amendat pentru gestul de la Ploiești. Jucătorii Voinței fac chetă să o plătească

0 104

Portarul Sibiului spune că respectă decizia clubului de a îl amenda pentru că s-a întors cu spatele la ultimul penalty de la meciul de la Ploiești. Antrenorul Pelici spune că amenda va împărțită la toată echipa.

 ”Este decizia clubului și o respect. Nu am dorit să fie un gest sfidător față de jucătorii Petrolului și față de fanii lor și ai fotbalului. Trebuia să tragem un semnal de alarmă. Voi suporta consecințele și vom merge mai departe. Nu regret gestul. Sper să nu fim nevoiți să mai facem astfel de gesturi și pe viitor. Încă odată vă spun că nu regret nimic. Era singurul lucru pe care îl puteam face. Nu suntem veniți din junglă ca să luăm la bătaie arbitrul. Nu aș vrea ca cineva să fie în pielea mea cum am fost în acele momente.Cu câteva victorii putem reveni pe un loc în afara celor retrogradabile, asta dacă munca ta nu este spulberată de greșeli ca cele cu Petrolul”, a spus portarul Voinței Sibiu.

Pelici îl critică și pe Oprița

Antrenorul Alex Pelici a explicat joi că amenda primită de Dănălache va fi împărțită de toată echipa. Pelici a dat o ”palmă” și atacantului Oprița, cel din cauza căruia Bunea a fost eliminat. ”Amenda o vom împărți toți. A fost o decizie generală și nu una individuală. Ne cerem scuze dacă cineva a crezut că a fost vorba de o sfidare la adresa altcuiva ci la adresa arbitrului și la adresa jucătorului care a executat acel penalty și care cu piciorul ”rupt” după zvârcolirea aia de 10 minute de pe teren care a provocat eliminarea lui Bunea, a dat trei goluri și cred că dacă mai erau vreo patru penalty-uri tot el se băga să le execute”, a spus antrenorul Sibiului.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.