VIDEO-FOTO: Emil Boc certat de primarul din Cristian din cauza autostrăzii Sibiu – Orăştie

0 200

Premierul a fost certat de primarul Seuchea Cristian pentru că Guvernul a dat “doar” 1,25 euro per metru pătrat de teren pentru expropierile făcute în zonele pe unde trece autostrada Sibiu Orăştie. Lucrările au fost inaugurate astăzi de Boc şi Anca Boagiu.

Emil Boc a fost prezent joi după amiază la Cristian la inaugurarea lucrărilor la tronsonul patru al autostrăzii dintre Sibiu şi Orăştie. Finalizarea acestor lucrări este prevăzută pentru 10 aprilie 2013. “Cea mai dificilă porţiune este dealul Săcelului, de 1,4 kilometri, unde vor exista două viaducte de 400 şi 700 de metri, legate între ele cu un tunel de 360 de metri. Sunt în jur de 32 de podeţe şi 8 poduri şi pasaje. Avem alocaţi aici aproximativ 300 de oameni şi 80 de utilaje”, a explicat Scarlat Sorin, reprezentant al firmelor care execută aici lucrările.

Boc a fost certat la plecare de primarul Cristianului, Seuchea Cristian, care s-a plans că preţul pentru terenurile expropiate ar fi prea mic. “Sunt 6 kilometri de autostradă lată de 70 de metri pentru care oamenii primesc între 0,7 şi 1,25 euro pe metru pătrat. Se expropiază 10 hectare de pădure. Lumea e nemulţumită” a spus Seuchea. “Atâta putem oferi”, i-a răspuns Boc.[nggallery id=758]

Autostrada Orăştie-Sibiu Lot 4:

km 65+965 – km 82+070, contract de proiectare şi execuţie în valoare de 146,6 milioane euro (inclusiv TVA) încheiat cu Asocierea Astaldi SpA – Euroconstruct Trading 98 SRL – Astalrom SA. Proiectul cuprinde construcţia a 16,10 km de drum cu profil de autostradă, a 4 pasaje peste autostradă, 2 pasaje peste CF, 2 poduri, 2 noduri rutiere, 2 viaducte metalice peste văi şi drumuri forestiere şi a primului tunel pe autostradă din România (km 71+870 – 72+210).

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.