Ora de Sibiu
Știri in direct

Focar de trichineloză la Copşa Mică. Cinci persoane au ajuns în spital

183

În cursul zilei de 24 octombrie la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal Mediaş au fost internate 5 persoane din localitatea Copşa Mică, cu suspiciunea de Trichineloză. Persoanele au recunoscut consumul de carne de porc necontrolată trichineloscopic, provenită din sacrificarea a 2 porci, la începutul lunii septembrie.

Conform declaraţiilor, carnea a fost consumată de 19 persoane, printre care şi 7 copii, cu vârsta cuprinsă între 1 şi 15 ani. Bolnavii au acuzat dureri musculare, dureri de cap, edeme ale feţei (umflarea feţei). Persoanele internate au vârsta cuprinsă între 25 si 64 de ani, deci nu sunt copii internaţi, până la acest moment.Coroborarea simptomatologiei clinice cu datele de laborator, în contextul epidemiologic al consumului de carne de porc necontrolată trichineloscopic, sugerează diagnosticul de trichineloză. Diagnosticul de certitudine va fi pus însă după obţinerea rezultatelor testului serologic ELISA, pentru care s-au recoltat probe de la persoanele internate.

Datele privind focarul au fost comunicate DSVSA Sibiu, pentru a putea iniţia măsurile specifice, privind carnea provenită de la porcii sacrificaţi.

50 de kilograme de carne au fost confiscate

DSV-ul a confirmat focarul. “În urma anchetei epidemiologice efectuate de medicii veterinari oficiali, s-a constatat că animalul a fost achiziţionat de pe piaţa liberă, a fost sacrificat imediat, proprietarul nu a solicitat medicului veterinar arondat, examinarea cărnii, în special pentru diagnosticul Trichinelozei, iar din carne au consumat 21 de persoane. La data de 24 octombrie, 19 persoane care au consumat carne şi produse rezultate de la porcul în cauză, au manifestat simptome specifice înfestării cu Trichinella Spiralis, fiind internate în spital 5 persoane iar alte 14 persoane sunt ţinute la această dată sub observaţie”, se arată într-un comunicat al DSVSA Sibiu Inspectorii veterinari au comfiscat întreaga cantitate de 50 kg. carne şi organe, care mai exista în stoc la proprietar, care a fost incinerată la laboratorul D.S.V.S.A. Sibiu.

În judeţul nostru, în acest an, au mai fost diagnosticaţi cu Trichineloză, un mistreţ şi încă un porc domestic sacrificat în localitatea Hoghilag, carne care nu a fost pusă în consum uman, fiind incinerată imediat după stabilirea diagnosticului.

Trichineloza este o boală parazitară, ce se transmite de la animale la om, fiind produsă de un parazit numit Trichinella Spiralis. Principalul rezervor al acestui parazit îl constituie animalele din preajma locuinţelor umane: şobolanii, şoarecii, carnivorele domestice (câinele şi pisica)  animale din zona silvatică (vulpe, jder) şi porcii sau alte specii infestate.

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...