Ora de Sibiu
Știri in direct

Sâmbătă va fi canonizat fostul Mitropolit al Ardealului, Andrei Șaguna. Vezi ce spune actualul mitropolit despre eveniment

118

ÎPS Streza a vorbit joi dimineață despre evenimentul care va atrage la Sibiu cel mai probabil mii de credincioși la finele acestei săptămâni.

”Evenimentul pe care îl vom trăi este unic în felul lui. Cred că suntem conştienţi de o astfel de manifestare de bucurie a Bisericii, de a trece în rândul sfinţilor o personalitate pe care credincioşii deja au cinstit-o de la plecarea la Domnul şi până acum. Procesul acesta porneşte de jos în sus, dar când a ajuns sus, în atenţia Bisericii, el trebuie să fie împlinit întocmai. Sunt nişte norme speciale care trebuiesc respectate. Pornind de la evlavia credincioşilor, se ajunge apoi la cercetarea vieţii respectivei personalităţi, se constată ortodoxia credinţei, moralitatea vieţii, faptele minunate săvârşite, lucrarea pe care a lăsat-o în urmă, de care noi ne bucurăm”, a spus joi Steza.

Vineri şi sâmbătă (28-29 octombrie, a. c.), la Sibiu vor avea loc manifestările prilejuite de Sărbătoarea canonizării vrednicului de pomenire şi, de acum, de închinare, ca mijlocitor la Dumnezeu pentru noi şi ocrotitor al Mitropoliei Ardealului, Sf. Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

Programul acestei Sărbători inedite este următorul:

Vineri, 28 octombrie 2011:

Ora 1430, Localitatea Răşinari, Biserica „Sf. Treime”: Slujba ultimului parastas pentru Mitropolitul Andrei Şaguna al Ardealului. Slujba va fi săvârşită de un sobor de preoţi, avându-l în frunte pe PS Andrei Făgărăşanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

Ora 1530: Plecare, în coloană, însoţiţi de afectivele de ordine, spre platoul „Sala Transilvania” din Sibiu.

Ora 1550: Sosire pe platoul „Sala Transilvania” din Sibiu

De aici se organizează o procesiune solemnă până la catedrala mitropolitană. Procesiunea va fi formată din Parohiile Hipodrom I, II, III, IV, V, VI, Mihai Viteazul I, II, III. De asemenea, vor participa la precesiune preoţii şi credincioşii din parohiile Buna Vestire I, II, Iosefin I, II, III, Sf. Împăraţi III, IV, Calea Poplăcii I, II; parohiile Sf. Arhangheli I, II, III, Sf. Ilie I, II, III, IV.  Vor mai face parte din procesiune şi credincioşi din Mărginimea Sibiului, îmbrăcaţi în costume tradinţionale populare, un detaşament de studenţi ai Academiei Trupelor Terestre, corul de studenţi ai Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu etc.

Ora 1550: Clopotele bisericilor ortodoxe din Sibiu vor bate timp de 10 min.

Plecarea în Procesiune spre Catedrala Mitropolitană se va face pe traseul Sala Transilvania – Str. Şcoala de înot – Str. Justiţiei – B-dul Victoriei – Str. Andrei Şaguna, Str. Mitropoliei – Catedrala mitropolitană.

La Biserica Bunavestire (Biserica din Groapă) se va face o ectenie specială pentru pelerini

Ora 1630: sosire la Catedrala Mitropolitană

Întâmpinarea se va face de către ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, înconjurat fiind de profesorii Facultății de Teologie ”Andrei Șaguna”, preoţii şi credincioşii celorlalte parohii sibiene (din partea de jos a oraşului).

Garda de onoare a Academiei militare va prezenta onorul;

Fanfara – Imnul Național al României;

Fanfara – intonează ”Rugăciune”;

Cuvânt de întâmpinare a Î.P.S. Laurențiu, Mitropolitul Ardealului;

În timpul intrării credincioşilor in Catedrala Mitropolitană, Corul de studenți va intona Imnul lui Șaguna;

Slujba Privegherii zilei de rând, precum şi slujba Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Slujba va fi oficiată de PS Andrei Făgărăşanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi un sobor de preoţi format din părinţii profesori de la Facultatea sibiană de teologie.

Slujba va continua până în momentul sosirii la Catedrala din Sibiu a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a delegaţiei din Grecia, care aduce Cinstitul Cap al Sf. Apostol Andrei, precum şi a celorlalţi ierarhi români. Primirea solemnă a invitaţilor se va face primirea în curtea Catedralei mitropolitane, apoi, în  Catedrală, va începe slujba de Te Deum.

Racla cu Cinstitul Cap al Sf. Apostol Andrei se va aşeza pentru închinare în locul special amenajat.

După slujba de Te Deum, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va adresa tuturor celor prezenţi un cuvânt de binecuvântare, iar Î.P.S. Mitropolit Laurenţiu va adresa Preafericirii Sale şi tuturor celorlalţi cuvântul de întâmpinare.

Sâmbătă, 29 octombrie 2011:

Reşedinţa Mitropolitană

Ora 830: Înveşmântarea Ierarhilor (Sala „Mitropolit Antonie Plămădeală”)

Ora 900: Plecarea Ierarhilor în procesiune spre Catedrala Mitropolitană

 

Catedrala Mitropolitană

Ora 830: Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României

Ora 930: Sf. Liturghie;

Ceremonia proclamării oficiale a canonizării Sf. Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei;

Cuvânt de învăţătură al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...