Finanțele obligă o firmă din Sibiu să plătească statului 7,5 milioane lei

151

tva ungariaPrintr-un singur act de control întocmit de Activitatea de Inspecţie Fiscală, în luna octombrie 2011, au fost stabilite suplimentar obligaţii de plată către bugetul general consolidat al statului peste 7.500.000 lei, reprezentând impozit pe profit şi taxă pe valoarea adăugată.

”Verificarea agentului economic, a avut ca punct de plecare informaţiile din declaraţia privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional 394, respectiv necorelaţiile dintre furnizori, clienţi şi agentul economic cu privire la datele declarate. Societatea nu a înregistrat în evidenţa contabilă şi nu a declarat contravaloarea facturilor primite şi emise”, se arată în justificarea celor de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu. Domeniul de activitate al persoanei juridice este „comerţul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi al produselor derivate”.

La nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu – în perioada 01.01 – 31.10.2011, Activitatea de Inspecţie Fiscală a efectuat 645 de inspecţii fiscale generale şi parţiale, din care 546 la contribuabili persoane juridice şi 99 la contribuabili persoane fizice. Totodată, aparatul de inspecţie fiscală a efectuat, un număr de 2315 de controale (inopinate, încrucişate, cercetări la faţa locului), din care 2163 la contribuabili persoane juridice şi  152  la contribuabili persoane fizice.

În urma acţiunilor de control şi de inspecţie fiscală din primul semestru a.c., au fost stabilite obligaţii suplimentare ce totalizează 98.526 mii lei, din care 74.663 mii lei la persoane juridice. De asemenea, au fost instituite 85 de măsuri asigurătorii cu o valoare de 87.693 mii lei, din care 44 la persoane juridice cu o valoare de 65.624 mii lei. Au fost aplicate 840 amenzi contravenţionale (din care 800 la persoane juridice) în valoare totală de 1.118 mii lei (1.068 mii lei pentru persoane juridice).

Activitatea de Inspecţie Fiscală a calculat, de asemenea, prejudicii în sumă de peste 50.894 mii lei pentru care au fost întocmite 20 sesizări penale.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.