Ritualul botezului ortodox – dovada imposibilității reformei în Biserica Ortodoxă

661

Preoții ortodocși vor participa la dezbateri, începând cu luna aceasta, referitor la ritualul botezului. Este un pas foarte mare, însă el este determinat de atenția pulică ce, în ultima vreme, s-a îndreptat către accidentele petrecute cu pruncii în timpul acestui rit.

Preoții vor dezbate deci această procedură tardiv, numai după ce imaginea bisericii s-a ros considerabil. Este, de fapt, o dezbatere care să salveze gradul de încredere al Bisericii și nu pruncii care sunt supuși unui ritual barbar.

Încep să iasă la iveală cazurile în care bebeluși de numai câteva săptămâni au suferit stopuri respiratorii, au fost înecați sau au murit la câteva zile după ritualul botezului. Desigur, preoți habotnici se vor găsi mereu, să ne spună că părinții n-au avut credință, că nașii nu s-au lepădat de Satana, că micuțul i-a fost destinat lui Hristos, nu lumii pământești, deci și ce dacă a murit? Este însă timpul ca Biserica ortodoxă română să facă un salt enorm, din pre-evul mediu în care se află, înspre zilele noastre.

Bisericile vestice au renunțat demult la procedeul scufundării sub apă, în favoarea stropirii, o metodă mai puțin traumatizantă și care nu poate afecta în niciun fel sănătatea copilului.

Obiceiul botezului la români este unanim răspândit. Cu credință mai mare sau mai mică, toți părinții își botează copiii. Semnificația profundă a tainei, intrarea în biserica lui Hristos, este însă puțin cunoscută sau pur și simplu ignorată, prilejul fiind mai degrabă folosit pentru petrecere, pentru ca rudele și apropiații să-l cunoască pe noul membru al familiei, pentru ca părinții să se mândrească cu odrasla lor. Preoții iau totuși ritualul în serios. Atât de în serios, încât au impresia că, dacă micuțul nu supraviețuiește, ghinion, așa a vrut Domnul.

Bunicii mei au avut 12 copii. Era vreme de război, era foamete. Patru dintre ei au murit în scutece. Sunt numere, statistici, într-o Românie de care vrem să uităm. Astăzi, părinții aduc pe lume unul sau doi copii, cu obstacole medicale tot mai mari, impuse de propriul corp. Statistic, nu ne permitem să-i mai pierdem. Sufletește, nu ne permitem să mai trăim la fel după pierderea lor.

În toată această realitate, Biserica Ortodoxă închide ochii și își continuă practicile inventate cu mii de ani în urmă. Inventate plecând de la ce? De la scena botezului lui Iisus Hristos, un bărbat robust, în jurul vârstei de 30 de ani, care trăia într-o regiune cu climă blândă și care s-a scufundat, într-o zi, într-un râu. De bunăvoie. Sute de ani după această scena, botezul a fost înțeles ca act benevol de acceptanță a unei credințe. Dar, într-o zi, biserica a decis că are nevoie de mai mulți enoriași. Și ce metodă mai simplă să fie decât obligativitatea ca cei care erau deja unși să își boteze copiii neștiutori?

Dar un prunc care nu știe ce urmează să i se întâmple, care nu are posibilitatea să se apere, care nu știe să-și țină respirația în timp ce este scufundat în apă, care poate înghiți lichid nu o dată, ci de trei ori, acesta este supus unui pericol iminent, pe care-l poate certifica orice medic începător. Preoții ortodocși afundă copilul în apă – de cele mai multe ori rece ca gheața – fără să aibă cele mai vagi noțiuni despre cât rău poate să-i producă această procedură bebelușului. Cele trei scufundări se fac rapid, una după alta. Micuțul va încerca instinctiv să își umple plămânii cu aer, moment în care este din nou îmbăiat cu totul. Apa riscă să-i blocheze căile respiraotrii, poate să-i ajungă în plămâni, iar inima poate să înceteze să mai bată din cauza șocului sau puncul poate intra în șoc termic din cauza temperaturii scăzute a apei. Nu mai enumerăm posibilele complicații ulterioare, de la pneumonii și până la teama instinctivă de apă, de care mulți micuți suferă timp îndelungat după botez.

Ritualul botezului în biserica ortodoxă nu stă numai în scufundarea în apă. Simbolurile, ca celebra lepădare de Satana, ungerea cu mir, împărtășirea, tunderea părului, sunt împrăștiate pe parcursul ceremoniei și sunt probabil la fel de eficiente și dacă s-ar renunța la barbaria scufundării pruncului sub apă. Poate însă Biserica ortodoxă română să accepte acest compromis?

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Arată comentarii (8)