Ora de Sibiu
Știri in direct

O fetiță a murit într-un incendiu, doi dintre frații ei sunt în stare gravă

117

O fetiță de 4 ani ani a murit, astăzi, într-un incendiu izbucnit la o baracă din zona Zăvoi, iar doi dintre frații ei au ajuns la spital cu arsuri grave, urmând ca în această seară să fie transferați la spitalul de copii din București.  

Micuții se aflau în casă cu alți trei frați, care au fost din fericire salvați de pompieri.

”Incendiul a izbucnit de la o sobă lăsată nesupravegheată. Au fost salvați cinci copii, trei au fost scoși înainte să fie răniți iar doi au fost duși la spital cu arsuri”, a spus sublocotenentul Laurențiu Anastasiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu.

[nggallery id=777]

Cei doi copii, un băiețel de un an și jumătate și sora lui cu un an mai mare au fost duși la spital, fiind așteptată o aeronavă care să-i transfere la București. Cel mai grav este băiețelul, cu arsuri la nivelul capului.

„Pacientul este în vârstă de un an și jumătate, din păcate arsurile sunt de gravitate mare la nivelul capului și a căilor respiratorii superioare, noi o să-l stabilizăm starea până rezolvăm un transfer cu aeronava la Spitalul de Arși din București”, a spus medicul Constantin Roșca, șeful UPU Sibiu.

 

 

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...