Ora de Sibiu
Știri in direct

Rompetrol, sprijin de 28.000 de dolari pentru dispensarul din Micăsasa şi Spitalul de Psihiatrie

132

Grupul Rompetrol, prin programul de responsabilitate socială – Împreună pentru fiecare, a susţinut cu aproximativ 28.000 USD modernizarea şi reabilitarea a două unităţi medicale din judeţul Sibiu, secţia de psihiatrie pediatrică a spitalului “Dr. Gheorghe Preda” şi dispensarul din comuna Micăsasa.

„Apreciem interesul autorităţilor dar şi implicarea voluntarilor şi a cadrelor medicale în  realizarea unor astfel de proiecte, necesare creşterii calităţii actului medical din judeţul Sibiu. Grupul este parte a acestei comunităţi, atât prin activităţile desfăşurate în acest judeţ (Palplast Sibiu şi Rompetrol Dowsntream), cât şi prin sprijinul acordat anul trecut de circa 14.000 dolari pentru modernizarea unei secţii a Spitalului de Psihiatrie Pediatrică” declară Alexey Golovin, Director Comunicare şi Marketing al Grupului Rompetrol.

Proiectele de sănătate implementate în perioada 15 August – 20 Noiembrie 2011 au presupus lucrări de reabilitare şi dotare. Cu ajutorul a 50 de voluntari, spitalul a reuşit modernizarea a 12 saloane, holurile, sala de tratament, cabinetul psihologului, sala de joacă, sala şi magazia de ergoterapie.

În acelaşi timp, programul de reabilitare a cabinetul medical rural a fost susţinut de 30 de voluntari din comunitatea locală şi a constat în achiziţionarea şi instalarea unei centrale termice, repararea pereţilor, înlocuirea ferestrelor şi a uşilor, dotarea cu aparatura medicală. De asemenea, în cabinet a fost amenajat un spaţiu pentru medicul care zilnic parcurgea 120 km pentru a putea trata pacienţii.

“Comuna Micăsasa este o zonă defavorizată, iar mare parte a populaţiei are peste 60 de ani, nu se poate deplasa pentru a beneficia de asistenţă medicală. Renovarea cabinetului nu am făcut-o doar pentru bătrâni. În paralel am desfăşurat un program de educaţie medicală în şcolile din satele alăturate, iar copii au fost foarte receptivi să ajute şi să povestească tuturor ce au învăţat”,  declară dr. Daniela Tarba, coordonatul proiectului şi medic de familie în Micăsasa.

Aceste proiecte realizate în judeţul Sibiu au ca beneficiari 4.000 de pacienţi ce primesc îngrijire în cele  două unităţi medicale – 3.000 în Micăsasa şi 1.000 de copii ai spitalului de psihiatrie.

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...