Gigi Becali şi Mitcă Dragomir îl fac praf pe centralul meciului Voinţa Sibiu – CFR Cluj

193

Patronul Stelei şi preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal au făcut declaraţii dure la adresa arbitrului Radu Petrescu, cel care a dezavantajat clar Voinţa Sibiu în meciul pierdut duminică în faţa CFR-ului clujean, cu 0-1.

Gigi Becali l-a criticat pe centralul partidei Voinţa Sibiu – CFR Cluj, scor 0-1, Radu Petrescu, care a anulat un gol al gazdelor şi a eliminat câte un jucător de la ambele echipe. „Instinctul de hoţ al lui Radu Petrescu a fluierat, nu cred că a vrut chiar în halul ăsta să o avantajeze pe CFR. Eu nu vreau niciun fel de avantaje din partea arbitrilor, eu vreau doar să fiu arbitrat corect, atât”, a adăugat el.

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, tot duminică, la Sport.ro că nu a mai văzut greşeli de arbitraj ca acelea din etapa a XV-a a Ligii I, precizând că trei echipe sunt favorizate şi că dacă ar depinde de el ar suspenda arbitrii un an. „Domne, eu sunt prieten cu Crăciunescu de o viaţă, dar a propus ca preşedinţii şi oficialii să fie judecaţi aspru. Păi ce, ei fac ce vor şi noi plătim? Nici nu ne scoatem banii de baremuri din încasările de la un meci. Nu am văzut asemenea greşeli în viaţa mea, ca etapa asta. Dacă o ţinem tot aşa o să desfiinţăm fotbalul. Eu le-aş da un an suspendare, să arbitreze la copii si juniori! Sau când greşesc arbitrii, să nu mai primească baremul. Ei primesc bareme imense, imense pentru nivelul din România, iar ei dau afară antrenorii imediat. Nu se poate aşa ceva, păi îl laşi pe om fără servici”, a spus Dragomir.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi