Ora de Sibiu
Știri in direct

Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor se ţine în weekend

118

Şi în acest an, Complexul Naţional Muzeal ASTRA prin Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor, ediţia a V-a. Datini şi obiceiuri de iarnă întâmpină sărbătorile de iarnă cum se cuvine.

În  3 şi 4 decembrie 2011, colindători de toate vârstele din întreaga ţară vor vesti Naşterea Domnului şi vor garanta începerea Noului An sub auspicii bune.

Sub genericul „datini şi obiceiuri de iarnă” muzeul organizează un amplu festival de colinde, reiterări de obiceiuri specifice acestei perioade din diferite zone ale ţării: Alba, Bacău, Botoşani, Cluj, Mureş, Neamţ, Ialomiţa, Sălaj, Sibiu.

Între orele 1600– 2100,   sâmbătă şi duminică vor fi puse în scenă în Piaţa Mare, în cadrul Târgului de Crăciun, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă susţinute de grupuri folclorice provenind din întreaga ţară. Astfel, pe scena din Piaţa Mare vor performa:

Sâmbătă, 3 decembrie

–       Ansamblul Ioan Valahul din Cut, jud. Alba

–       Ansamblul din Cherghid, jud. Mureş

–       Urşii din Dărmăneşti, jud. Bacău

–       Grupul de colindători din localitatea Giurgeni, jud. Ialomiţa

–       Grupul de colindători din localitatea Vlădeni, jud. Ialomiţa

–       Urşii din Girov, jud. Neamţ

Duminică, 4 decembrie

–       Formaţia tradiţională de colindători din Măguri – Răcătău, jud. Cluj

–       Capra din Corduleni, jud. Botoşani

–       Căiuţii din Avrămeni, jud. Botoşani

–       Grupul de femei din Iernea, jud. Sibiu

–       Grupul de bărbaţi din Saroşu,jud. Sibiu

–       Grupul Poiana şi rapsodul popular Ileana Graţiana Pop, Ciumărna, jud. Sălaj

Tot duminică, 4 decembrie, Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, alături de grupuri păstrătoare de tradiţii din judeţele Neamţ şi Ialomiţa vor colinda comunitatea de la Noul Român, prilej de a redescoperi frumuseţile Centrului Cultural-Memorial Doctor Gheorghe Telea Bologa.

Vă invităm să vă cuminecaţi cu atmosfera caldă a acestor evenimente, locuri şi oameni, primenindu-vă, astfel, pentru Sfintele Sărbători şi Noul An.

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...