Biletele la concertul pe care Kevin Costner îl va susţine luni, în Capitală, s-au vândut în trei ore

0 118

costnerCele 700 de bilete puse în vânzare pentru concertul pe care Kevin Costner îl va susţine, alături de trupa sa, Modern West, luni seară, în Club Tribute din Capitală, s-au vândut în trei ore, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Show-ul lui Kevin Costner va începe la ora 20.00, iar publicul va avea acces în Club Tribute de la ora 18.00.

Concertul va include cele mai cunoscute piese de pe cele două discuri lansate până în prezent de Costner cu trupa sa – „Untold Truths” (2008) şi „Turn It On” (2010). Printre hiturile pe care Costner le va cânta live se numără „Superman 14”, „Long Hot Night” şi „Backyard”.

Acesta este al doilea concert pe care Kevin Costner îl va susţine în România, după cel din 2009 de la Arad.

Kevin Costner se află la Bucureşti din luna septembrie, pentru filmările la miniseria „The Hatfields and MCCoys: An American Vendetta”, produsă de History Channel. Actorul va mai sta în România până la jumătatea lunii decembrie, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de marketing al Castel Film, Bogdan Moncea. Concertul lui Kevin Costner este posibil cu sprijinul Castel Film şi Fabrica Dada.

Pasiunea lui Kevin Costner pentru muzică a existat dintotdeauna, însă el a hotărât să-şi urmeze şi acest vis abia după ce soţia lui, Christine Baumgarter, l-a încurajat în numeroase rânduri în acest sens.

După trei ani de înregistrări şi de muncă continuă în studio, în anul 2008 a fost lansat albumul „Untold Thruts”, care a ajuns pe locul 65 în Billboard Top Country Albums şi pe locul 35 în Top Heatseekers Chart.

Miniseria „The Hatfields and MCCoys: An American Vendetta” cuprinde patru episoade de câte o oră, care vor fi difuzate anul viitor pe History Channel. Seria TV descrie rivalitatea dintre familiile Hatfield şi McCoy, în primii ani după încheierea Războiului Civil din Statele Unite.

Potrivit imdb.com, serialul TV este regizat de Kevin Reynolds, cu care Kevin Costner a mai colaborat la superproducţiile „Waterworld – Lumea apelor” (1995), pentru care cineastul a fost nominalizat la Zmeura de Aur pentru cel mai prost film, şi „Robin Hood, prinţul hoţilor” (1991). Kevin Costner este şi unul dintre producătorii miniseriei History Channel.

Născut într-o periferie săracă a oraşului Los Angeles, în anul 1955, Kevin Costner, licenţiat în ştiinţe economice, şi-a început cariera în cinema la vârsta de 27 de ani. Primele sale roluri memorabile au fost cel din „Silverado” (1985) şi cel din adaptarea pentru marele ecran a serialului „Incoruptibilii” (1987). Abia în 1990 a dobândit statutul de vedetă de prim calibru, prin rolul său din western-ul epic „Dansând cu lupii”, care a fost recompensat cu două premii Oscar. Au urmat roluri în filme de mare buget, ca „Robin Hood, prinţul hoţilor”, „JFK”, „Bodyguard” şi „Wyatt Earp, justiţiarul Vestului sălbatic”, dar şi în filme cu mai puţin succes la public, precum „Waterworld – Lumea Apelor” (1995) şi „Poştaşul” (1997). De la sfârşitul anilor ’90, Kevin Costner a jucat în roluri mai degrabă modeste.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.