Ora de Sibiu
Știri in direct

De azi dispar personalele, acceleratele și rapidele si mergem cu Intercity, InterRegio si Regio

71

Noul Mers al Trenurilor care intră în vigoare, duminică, fiind valabil până în 8 decembrie 2012, schimbă rangurile trenurilor de călători în Intercity (IC), InterRegio (IR) şi Regio (R), pe unele magistrale fiind redusă durata călătoriei.

În noul plan de mers 2011-2012 vor circula 70 de trenuri internaţionale, din care 40 InterRegio, patru Intercity şi 26 Regio, precum şi 1.336 de trenuri în trafic local, 28 fiind Intercity, 198 InterRegio şi 1.110 Regio, potrivit CFR Călători, citat de MEDIAFAX.

Duratele de parcurs ale trenurilor de rang superior pe magistralele 200 Braşov – Curtici şi 300 Bucureşti – Oradea vor fi reduse, pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii feroviare de pe Valea Prahovei. Astfel, dacă în prezent durata de parcurs a unui tren Rapid în relaţia Bucureşti Nord – Braşov este de trei ore şi 45 de minute, în 2012 aceasta se va reduce la două ore şi 45 minute la un tren InterRegio.

De asemenea, de duminică vor fi noi legături directe cu trenuri InterRegio, între Bucureşti şi Bistriţa, Bucureşti şi Târgu Mureş, Bucureşti şi Sibiu, Craiova şi Braşov, Braşov şi Sibiu, Bucureşti şi Timişoara, Satu Mare şi Constanţa, Constanţa şi Braşov.

Tariful la trenurile Intercity şi Regio (fostele trenuri Personal) va fi păstrat, iar pentru cele de tip InterRegio se va practica un tarif intermediar între tariful celor două ranguri de tren Accelerat şi Rapid (cu aproximativ 22 la sută mai puţin decât la R şi cu aproximativ 12 la sută mai mare decât cel de la Acc).

Prin tariful pentru InterRegio, abonamentele emise la trenurile Rapid vor scădea cu o sumă între 40 şi 140 de lei pe abonament, iar cele de la trenurile Accelerat vor creşte în medie cu 10 lei pe abonament.

Totodată, va fi aplicat un „procent de fidelitate”, care va menţine un tarif convenabil la călătoria cu mai multe trenuri aparţinând CFR Călători. Astfel, este vorba de reduceri de 10 la sută pentru două trenuri, 15 la sută pentru trei trenuri, 20 la sută pentru patru trenuri, procentele fiind aplicate la biletele întregi adult şi 50 la sută reducere pentru copii.

Biletul va putea fi folosit ca bon fiscal.

În noul mers al trenurilor se va aplica simultan reducerea de anticipaţie şi procentul de fidelitate la călătoria cu mai multe trenuri, vor fi reduse cu cinci la sută tarifele la biletele vândute prin sistemul online, pentru perioadele în care nu vor exista alte oferte la acest canal de distribuţie.

Totodată, sunt menţinute ofertele comerciale existente, prin care se acordă reduceri la transportul feroviar.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...