„Femeia țintă și cei zece amanţi“ se întoarce în programul spectacolelor de la „Radu Stanca”

2 178

FITSTeatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu prezintă sâmbătă, 17 decembrie, ora 19:00, un spectacol unic în repertoriul teatrului românesc: „Femeia țintă și cei zece amanți“ în regia lui Claire Dancoisne.

Coproducţie a Teatrului Naţional din Sibiu şi Théâtre de la Licorne (Franţa), „Femeia ţintă și cei zece amanţi“ a avut premiera pe 29 mai 2009, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu şi a fost prezentată mai apoi în cadrul Bienalei Lille 3000 din Franţa. Spectacolul regizat de Claire Dancoisne, directorul Teatrului de la Licorne, propune o producţie în care actorii, artiştii plastici şi muzicienii sondează limitele imaginaţiei, iar unicitatea elementelor vizuale şi bizareria măştilor reprezintă o manieră de exploatare a limbajului teatral clasic al trupului, al hârtiei, metalului, culorilor sau sunetului. Acestă formă de teatru, nonrealist şi deseori poetic, explorează şi se foloseşte de arta teatrală contemporană, arta plastică şi teatrul de păpuşi.



„Abia aștept să urc sâmbătă pe scenă! Acest spectacol e unul cu totul special pentru mine și vine ca o provocare pentru că presupune roluri multiple, tehnice, dar pline de originalitate.“, explică Ciprian Scurtea înainte de repetițiile pentru spectacol.

Demersul artistic al regizoarei are ca suport un text după Matei Vişniec în care autorul se întoarce la conotaţiile poetice ale absurdului şi grotescului, iar scenografia Liei Manţoc şi muzica lui Vasile Şirli subliniază accentele grave ale acestei parodii cu umor negru. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Diana Fufezan, Cristina Ragos și Ciprian Scurtea.

Spectacolul are o durată de 50 de minute, iar biletele au fost puse în vânzare la agenţia teatrală din Sibiu şi online pe eventim.ro. Preţul unui bilet este de 10 lei, respectiv 5 lei cu reducere. Acest sfârșit de săptămână aduce la Sibiu alte două spectacole îndrăgite: „Vremea dragostei, vremea morții“ în regia lui Radu – Alexandru Nica (vineri, 16 decembrie, ora 19:00) și „D’ale carnavalului“ în regia lui Silviu Purcărete (duminică, 18 decembrie, ora 19:00).

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
2 Comentarii
  1. x scrie

    teatrul din sibiu abordeaza doar piese cu tenta sexuala?

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.