Fostul top model german Nadja Auermann, condamnată la plata unei amenzi de 90.000 de euro

0 277

nadja auermann HA B 687294bFostul top model german Nadja Auermann a fost găsită vinovată de fraudă fiscală şi condamnată, marţi, de un tribunal din Berlin la plata unei amenzi de 90.000 de euro, informează AFP.

Justiţia germană i-a reproşat fostului top model, în vârstă de 40 de ani, că a locuit timp de patru ani în capitala germană fără să plătească impozite, între anii 1999 şi 2002. Peste 267.000 de euro au „scăpat” astfel fiscului german în perioada în care fostul manechin de succes a locuit în Germania, unde îşi cumpărase o vilă în anul 1998.

„Această sentinţă nu mă satisface”, a declarat Nadja Auermann la ieşirea din tribunal, iar Robert Unger, avocatul ei, a spus că decizia tribunalului berlinez a fost „o judecată eronată”.

În timpul procesului, celebrul model german a declarat că este nevinovată, afirmând că locuia la Monaco în perioada precizată şi că s-a mutat în Germania doar în anul 2002.

Nadja Auermann a spus că şi-a cumpărat acea vilă pentru că a dorit să îşi investească astfel banii. În schimb, parchetul din Berlin a spus că Auermann locuia în acea vilă şi a înfiinţat o societate cu răspundere limitată pentru a ascunde identitatea adevăratului sau adevăraţilor ocupanţi ai casei.

„Suntem convinşi că Nadja Auermann avea rezidenţa în Germania”, a declarat judecătorul Jürgen Kohls, după pronunţarea verdictului.

În timpul etapei de instrucţie a cazului, justiţia germană a percheziţionat 25 de apartamente şi interogat numeroşi martori din anturajul modelului, printre care s-au aflat medicul copiilor acesteia, muncitorii angajaţi pentru a renova vila şi chiar consilierul fiscal al vedetei.

Parchetul a cerut o amendă de 189.000 de euro.

Supranumită „noua Marelene Dietrich” de către celebrul designer Karl Lagerfeld, Nadja Auermann, originară din Berlin, este celebră pentru picioarele ei extrem de lungi – între 108 centimetri şi 115 centimetri, potrivit unor surse – care i-au permis modelului german să fie inclusă de două ori în Guinness Book of Records. sursa: Mediafax

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.