Michael Jackson către fiica sa: Dacă mor mâine, să îţi aminteşti de sfaturile mele

1 214

Michael Jackson Burn Tonight Burn 2 Nite LyricsParis Jackson, fiica „regelui muzicii pop” Michael Jackson, a declarat într-o emisiune de televiziune, din care câteva pasaje au fost difuzate miercuri în Statele Unite, că tatăl ei obişnuia să îi spună să-şi amintească de sfaturile lui, după ce el moare, informează AFP, citat de Mediafax.

„Dacă mor mâine, să îţi aminteşti întotdeauna de sfaturile mele”, îi spunea Michael Jackson fiicei sale Paris, a declarat aceasta, cu ocazia unui interviu acordat postului NBC – primul pe care adolescenta în vârstă de 13 ani l-a acordat singură, fără să fie însoţită de fraţii sau rudele ei. „I-am urmat sfatul şi îmi amintesc tot ce mi-a spus”, a adăugat ea.

Paris Jackson, care va debuta în curând în cinematografie, în filmul SF pentru adolescenţi „Lundon’s Bridge and Three Keys”, în care actorii adevăraţi vor împărţi ecranul cu personaje animate, a spus că îşi dorea să devină actriţă încă de când era foarte mică, după ce l-a văzut pe tatăl ei jucând în „Moonwalker”, un film turnat în 1988.

„Ştiam că ştie să cânte foarte bine, dar nu ştiam că putea să şi joace în comedii. Am văzut acest lucru şi mi-am spus: «Vreau să fiu exact ca el»”, a declarat Paris Jackson.

„Făceam împreună şedinţe de improvizaţie. Ne dădea mici scenarii şi ne spunea: «În această scenă, tu trebuie să plângi». Iar eu plângeam chiar acolo”, a adăugat fiica megastarului american.

Îmbrăcată în negru şi purtând o pălărie tot neagră, care reamintea de cele purtate de tatăl ei, Paris Jackson a vorbit, totodată, despre perioada în care starul american îi obliga – pe fraţii ei Prince Michael şi pe Blanket, dar şi pe ea – să poarte măşti pentru a le proteja anonimatul.

„Îmi spuneam: «ce tâmpenie! de ce trebuie să port o mască?»”, îşi aminteşte Paris. „Însă, după aceea, mi-am dat seama, după ce am crescut, că el încerca să ne protejeze”, a adăugat aceasra.

Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009 în urma unei „intoxicaţii grave” cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale şi în clinicile medicale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Murray.

Găsit vinovat de ucidere involuntară, medicul Conrad Murray a primit pedeapsa maximă la sfârşitul lunii noiembrie, fiind condamnat la patru ani de închisoare.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

1 Comentariu
  1. la DREPATTE scrie

    Si DE CE ma rog, i-ati pus intre ghilimele titlul binemeritat de REGE pop ??!! Sau te pomenesti ca dupa infima voastra minte, nici pe acela nu l-ar merita, dupa 4 decenii de osteneala pentru intreaga lume care NU L-a meritat ,si de palmuiri nedrepte primite in schimb ? ! Ei, bine, aflati si bagati in capetele voastre seci ca MICHAEL a fost, este si va ramane MULT mai MULT decat Regele Pop, este REGELE INIMILOR !!

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...