Ora de Sibiu
Știri in direct

Cum a trecut un fost ofiţer din Sibiu de la construţia de tancuri la fabricarea pralinelor belgiene şi figurinelor de ciocolată

167

Un fost ofiţer, constructor de tancuri, produce manual, la Cisnădie, în judeţul Sibiu, praline belgiene, tablete şi figurine de ciocolată, care ajung în hoteluri de lux, în mai multe muzee din ţară, la petreceri private sau chiar la Ambasada SUA, anunță Mediafax.

Originar din Bârlad, Florin Bălan are 48 de ani şi a fost ofiţer, care construia tancuri, dar care a renunţat la viaţa cazonă şi a urmat cu perseverenţă un vis: acela de a avea o ciocolaterie.

Florin Bălan provine dintr-o familie cu tradiţie în domeniul tehnic şi a urmat cursurile Liceului de Matematică-Fizică din Bârlad, fiind un obişnuit al olimpiadelor de matematică şi fizică. El povesteşte cu evidentă dragoste şi mândrie despre perioada liceului.

„Am studiat matematica cu profesorul Vasile Dumitrache, un discipol al lui Ion Barbu. Omul acesta a fost acolo unde se inventa matematica. Închipuiţi-vă că, în liceul nostru, pedepsele pentru orice prostie se acordau în probleme de matematică şi fizică. De exemplu: nu purtai uniforma, 50 de probleme pe săptămână. Din liceul nostru se mergea la fazele superioare ale olimpiadelor de matematică şi fizică cu autocarul, atât eram de mulţi”, povesteşte Florin Bălan.

A început apoi Academia Tehnică Militară, specializându-se în construcţia de tancuri şi autocamioane, dar a renunţat la viaţa cazonă şi a urmat cursurile Universităţii Politehnice Bucureşti, devenind inginer tehnologic, chimic şi petrochimic.

„În 1993, când am terminat eu facultatea, nu se căutau ingineri. A fost o perioadă halucinantă: eram şomeri cu diplomă, de fapt, nici şomaj nu primeam, acesta a fost introdus mai târziu pentru absolvenţi. Eram vajnici tineri ai ţării, veşnic în căutarea unui loc de muncă”, îşi aminteşte Florin Bălan.

Despre viaţa lui povesteşte ca despre un puzzle imens, cu foarte multe piese, şi conchide amuzat: „Sunt un constructor de tancuri care a ajuns să facă bomboane”.

Înainte de a termina facultatea, în anul 1990, imediat după Revoluţie, s-a împrietenit cu câţiva tineri olandezi veniţi să viziteze România. În decembrie 1990 aceştia l-au invitat în Olanda, unde a stat două săptămâni şi a văzut, pentru prima dată în viaţă, o ciocolaterie.

„Era superb, cu totul şi cu totul altceva decât ce văzusem până atunci, altceva decât aveam noi în România. Atunci a încolţit în minte o idee, aceea de a avea o ciocolaterie. A fost doar o idee, dar care a săpat adânc în minte, ani la rând”, afirmă Florin Bălan.

După terminarea facultăţii, aceiaşi prieteni din Olanda, ştiind că este în căutarea unui loc de muncă, l-au pus în legătură cu o tipografie olandeză de lux, al cărei reprezentant de vânzări pentru România a devenit. A lucrat pentru ei până în 1997, învăţând foarte multe despre grafică, design, publicitate, identitate de brand, dar spune că nu era ceea ce visa.

În perioada ’97-’99, a lucrat pentru o firmă britanică ce tranzacţiona cereale, pentru care a făcut cercetarea pieţei, învăţând tot ce se putea despre tranzacţii, cereale, plante, agricultură, plante modificate genetic, dar şi despre acest job spune că „era speculativ, mult în afara ariei” sale.

S-a îndreptat apoi spre mai vechiul său vis: ciocolata, dar nu aşa cum îşi dorea. A lucrat pentru Kandia, dar după scurt timp şi-a dat seama că punctul în care ajunsese cariera sa nu avea să-l ducă prea departe şi a plecat din firmă, împreună cu câţiva prieteni, vrând să deschidă primul lor atelier de ciocolată.

S-au chinuit mult, nu au găsit bani pentru a finanţa proiectul lor, dar, într-un final, au aflat că la Cisnădie, în judeţul Sibiu, nişte belgieni aveau un astfel de atelier, însă pentru că nu au ştiut să se adapteze condiţiilor de piaţă din România erau pe punctul de plecare.

„În decembrie ’99 am ajuns la Cisnădie şi m-am întâlnit cu belgienii. Am reuşit să-i conving să ne lase, pe mine şi încă o prietenă, să le administrăm afacerea şi să încercăm să o punem pe picioare. În martie 2000, deja regretam această decizie pentru că era un haos general, a fost cumplit: câteva luni n-am găsit actele firmei, apoi nimeni nu ştia cine de ce se ocupă, erau scriptic vreo 14 angajaţi, dar mai mult de şapte n-am văzut niciodată. Într-un final am restructurat afacerea şi am dat pe toată lumea afară, după care vreo patru dintre foştii angajaţi i-am reangajat. Acum, cel puţin, ştiam cine cu ce se opupă şi cine ce face”, îşi aminteşte Florin Bălan.

Apoi povesteşte că, până prin anul 2003, a băgat bani din buzunar în afacerea belgienilor, în total aproape 20.000 de dolari, deşi cunoscuţii îl avertizau că nu o să-şi recupereze banii niciodată.

Întrebat de ce a făcut-o totuşi, Florin Bălan răspunde cu o convingere uimitoare: „Am crezut în ciocolată”.
„Era imposibil ca România să nu se deschidă consumului de ciocolată. România a avut o tradiţie a ciocolatei, la începutul anilor 1900, existând fabrici de ciocolată care aparţineau vechilor familii de evrei. Din cauza comunismului a existat însă o sincopă de peste 50 de ani, care ne-a scos de pe harta mondială a ciocolatei. În România nu exista o cultură a ciocolatei, o tradiţie a ei, o obişnuinţă a consumului de ciocolată de calitate. M-am încăpăţănat să cred în ideea că toate acestea se vor schimba, chiar dacă nici acum nu există o fabrică de ciocolată sută la sută românească, cu un brand românesc”, susţine Florin Bălan.

El recunoaşte însă că nu a crezut niciodată că va dura atât de mult până când România să se deschidă către consumul de ciocolată bună şi spune că au existat perioade când se temea că, din punct de vedere financiar, nu va rezista până când se va întâmpla acest lucru.

În 2003, le-a cerut belgienilor să-l accepte ca asociat al firmei, având în vedere că investise toţi banii personali şi nu existau şanse să-i recupereze şi să plece.

El spune că anul 2004 a fost primul în care nu a mai adus bani de acasă pentru a finanţa activitatea firmei şi nu-i este ruşine să recunoască că, ani la rând, a umblat cu plasa de ciocolată din uşă în usă pentru a convinge firmele că, deşi mai scumpă, ciocolata belgiană face toţi banii.

Primul produs pe care l-a scos din atelierul de la Cisnădie era o tabletă de ciocolată de 50 de grame, pe care o numise „Guliver”, apoi a făcut praline belgiene şi, într-un final, tot felul de figurine.

Încet, dar sigur, a convins tot mai multe hoteluri de patru şi cinci stele să comande praline sau tablete de ciocolată de la Cisnădie, apoi a intrat pe piaţa de evenimente, realizând produse pentru petreceri, aniversări şi alte tipuri de întruniri şi confecţionând figurine de ciocolată chiar şi pentru Ambasada Statelor Unite la Bucureşti.

De asemenea, a ajuns să facă tablete de ciocolată pentru Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, pentru Muzeul Peleş, pentru Muzeul Curtea Domnească şi pentru Muzeul Naţional al Bucovinei, acestea având sigla instituţiilor şi fiind vândute ca suveniruri.

Şi-a dat seama însă că această nişă de piaţă nu va fi niciodată destul şi nu va fi o adevărată afacere, iar norocul i-a surâs odată cu deschiderea, în Bucureşti, a primului hypermarket Carrefour.

„M-am dus cu o pungă de două kilograme şi jumătate de ciocolată la Bucureşti şi am trecut printr-un noroi de nedescris ca să ajung să stau de vorbă cu un francez, care era directorul aprovizionării. A fost impresionat că vorbeam franceza şi, după câteva ore, l-am convins şi a spus: «Dacă sunteţi buni şi vă vedeţi de treabă, o să lucrăm cu voi». A fost primul nostru contract de distribuţie mare. Asta se întâmpla prin 2005”, povesteşte bârlădeanul stabilit la Cisnădie.

Chiar şi în prezent, firma din Cisnădie furnizează materie primă şi semipreparate pentru patiseriile din toate magazinele Carrefour din ţară.

Tot din 2005, firma din Cisnădie a devenit singurul distribuitor oficial în România al ciocolatei brute Callebaut, acest furnizor fiind, potrivit lui Bălan, liderul mondial absolut în distribuţia de ciocolată ca materie primă.

„Callebaut distribuie anual cam 1,2 milioane de tone de ciocolată pe glob, iar cei care sunt pe locul al doilea, cei de la Cargil, distribuie doar o sută de mii de tone”, susţine Florin Bălan.
Potrivit acestuia, în prezent, firma sa are o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro anual, prelucrează cam 25 de tone de ciocolată pe an, iar 25 la sută din această cantitate este destinată, de obicei, sărbătorilor de iarnă şi de Paşti.

De Crăciun, firma din Cisnădie face praline, moşi de ciocolată, ghetuţe, oameni de zăpadă, felicitări, îngeraşi, vedeta acestui an fiind un Moş Crăciun din ciocolată de trei kilograme, înalt de 65 de centimetri, pentru care clienţii trebuie să plătească 300 de lei.

Produsele fabricate manual la Cisnădie costă între 3 şi 300 de lei, dacă sunt doar din ciocolată, iar dacă acestea sunt încrustate cu foiţă de aur şi argint comestibil sau cu cristale de zahăr (toate aduse din Franţa) preţul figurinelor creşte şi de zece ori.

Florin Bălan se declară îndrăgostit de ciocolată şi spune că, în timp, a învăţat să-i aprecieze valenţele şi infinitele forme şi gusturi pe care poate să le îmbrace.

Are însă o mare supărare: meseria de ciocolatier nu este recunoscută în nomenclatorul de meserii al României, lucru care nu permite afirmarea celor care practică această meserie.

„Ciocolatierul este asimilat cofetarului sau patiserului, dar nu este nici una, nici alta. Este o meserie distinctă. Dacă am avea meseria de ciocolatier, ar putea exista şcoli în care să se înveţe, s-ar putea emite diplome, s-ar putea participa la competiţii. În lume există campionate ale ciocolatei la toate nivelurile, există ambasadori ai ciocolatei, premii pentru ciocolatieri care sunt echivalentul Oscarurilor, dar toate acestea sunt lucruri cvasi-necunoscute pentru România”, povesteşte cu amărăciune Florin Bălan.

El afirmă că, în momentul înscrierii la orice competiţie de profil, meşterii sunt întrebaţi de când sunt ciocolatieri, or, cum în România nu există această meserie, românii nu pot răspunde la această întrebare esenţială.

Pentru prima dată, în anul 2011, România a participat la preliminariile Campionatului Mondial al Ciocolatei, într-o competiţie desfăşurată la Varşovia, dar asta după ani în care Florin Bălan a făcut lobby la forurile decizionale din întreaga lume şi doar pentru că el, personal, ca reprezentant Callebaut, a fost invitat la această competiţie şi a garantat pentru participarea meşterilor români.

La Varşovia, echipa României s-a clasat a cincea şi nu a primit dreptul de a ajunge în finala Campionatului Mondial de Ciocolată, dar Florin Bălan consideră experienţa un pas înainte.

Primește titlurile instant

loading...
Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...