Primii brazi de ursuleţi de plus în premieră în România la Mall în Sibiu

0 166

brazi14 ONG-uri: Fundaţia Comunia, Crucea Roşie, Salvaţi Copiii Suceava şi Iaşi, 4 orase: Oradea, Iaşi, Sibiu şi Suceava şi 4 centre comerciale: ERA Shopping Park Oradea, ERA Shopping Park Iaşi, Shopping City Sibiu şi Shopping City Suceava s-au reunit în cadrul programului „Un ursulet de pluş – un zâmbet în plus!” pentru a aduce bucurii de sărbători pentru mii de copii fără posibilităţi materiale.

Aceasta iniţiativă de Crăciun aduce şi o premieră pentru România în materie de decoraţiuni de sărbători: primii brazi creaţi exclusiv din ursuleţi de pluş.

Astfel,  fiecare dintre cele 4 centre comerciale s-a asociat cu câte un ONG local prin intermediul căruia va oferi copiilor defavorizaţi jucării de sărbători. Produsele provin din donaţiile vizitatorilor din fiecare centru, precum şi din donaţia proprie a fiecărei galerii comerciale.

Pentru aceasta, în fiecare dintre cele 4 centre a fost amenajat câte un brad imens, cu o înălţime de 4 metri format din aproximativ 500 de ursuleţi de plus. Aceştia îşi vor găsi în Ajunul Crăciunului drumul către mii de copii care vor avea un motiv în plus să zâmbească de sărbători, alături de jucăriile lăsate de vizitatori în urnele din fiecare centru.

În cadrul acestui program Fundaţia Comunia s-a asociat cu ERA Shopping Park Oradea şi va dona ursuleţii şi jucăriile colectate de la vizitatori pe tot parcursul luni decembrie. Acestea vor ajunge la copiii sărmani din Oradea şi din localităţile apropiate.

La Iaşi, filiala locală a Salvaţi Copii lucrează cu ERA Shopping Park Iaşi şi peste 200 de ursuleti de plus vor fi donaţi alături de jucăriile oferite de ieşeni către copiii fără posibilităţi materiale din oraş.

Filiala locală a Crucea Rosie Sibiu s-a asociat cu Shopping City Sibiu şi împreună vor colecta jucării până la mijlocul lunii decembrie. Acestea vor fi ulterior dăruite copiiilor din Sibiu, alături de ursuleţii de pluş oferiţi de Shopping City Sibiu.

Şi la Suceava, copiii defavorizaţi din mediul rural din întreg judeţul vor avea ocazia să zâmbească de sărbători, în urma donaţiilor primite de la Salvaţi Copii. 350 de ursuleti de plus oferiţi de Shopping City Suceava, alături de jucăriile donate de suceveni vor ajunge la cei mici în zilele din ajunul Crăciunului.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...