Tânăra pictoriţă Magdalena Iulia Giangu expune la Sibiu

0 169

Expo Magdalena Iuliana 02Tânăra Magdalena Iulia Giangu, născută la Sibiu şi crescută la Braşov, se întoarce în oraşul natal pentru a-şi expune primele realizări artistice. După succesul expoziţiei „Never too Far” de la Braşov, Magdalena prezintă sibienilor lucrările cu care a pornit la drum pe căile picturii.

Magdalena Iulia Giangu s-a născut în anul 1988 în Sibiu iar la vârsta de 13 ani s-a mutat în oraşul de la poalele Tâmpei. A absolvit “Facultăţii de Litere” din cadrul “Universităţii Transilvania” din Braşov şi e pasionată de poezie şi de pictură, pictura fiind o pasiune veche de-a ei.

“Am început să pictez în urmă cu trei ani, atunci când destinul a făcut să îl întâlnesc pe artisul vizual Ştefan Doru Moscu, omul care mi-a schimbat viaţa din foarte multe privinţe. În trecut doar cochetam cu pictura dar după această întâlnire am avut ocazia de a-mi exterioriza pasiunea, “furând” meserie chiar de la un iniţiat în artele frumoase.” a spus Magdalena Iulia Giangu.

Expoziţia „Never too Far” aduce în faţa publicului sibian picturi experimentale, lucrări din care reiese jocul cu lumina şi culoarea, acestea neavând neapărat o temă comună. Stilul este şi el foarte diferit de la un tablou la altul, dezvăluindu-se în fiecare pictură încercările artisei de a-şi găsi un drum propriu. Stilul unic şi reprezentativ al unui artist se poate găsi după ce acesta a trecut prin ani de experienţă, după multe înfăţişări şi transformări de-a lungul timpului. De aceea, prin expoziţia „Never too Far”, Magdalena Iulia Giangu îşi prezintă evoluţia printr-o diversitate de culori şi stiluri greu întâlnită la alţi artişti.

„Această expoziţie este o relizare deosebită a creativităţii tineri artiste. Avem aici de-a face cu o persoană care se află în faza de absorbţie a acelor elemente care o interesează şi marchează ca artist. Această fază de absorbţie continuă se recunoaşte în diversitatea stilistică a lucrărilor expuse. O diversitate care nu deranjează vizual, chiar aduce emoţie atunci când de la un tablou la altul descoperi altceva şi altceva, ca şi cum ar fi vorba  despre un alt artist de fiecare dată. Neliniştea căutării şi pasiunea sunt trădate de modul violent în care Magdalena foloseşte culoarea.” a spus Adrian Lacatuş, profesor conf. la „Facultatea de Litere” Braşov.

Expoziţia de pictură „Never too Far” a tinerei artiste Magdalena Iulia Giangu se poate vizita până în 02 ianuarie 2012, între orele 9:00-24:00, la TeaSpot Cafe, pe str. Tribunei nr. 33 Sibiu. În 24-25 şi 31 decembrie-1 ianuarie este închis de sărbători.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.