Trupa Mötley Crüe va concerta, pe 15 iunie 2012, la Zone Arena din Bucureşti

Trupa Mötley Crüe va concerta, pe 15 iunie 2012, la Zone Arena din BucureştiTrupa Mötley Crüe va concerta pentru prima dată în România, pe 15 iunie 2012, la Zone Arena din Bucureşti, în cadrul festivalului Ost Fest, informează organizatorii, Project Events, anunta Mediafax.

Trupa Mötley Crüe va concerta, pe 15 iunie 2012, la Zone Arena din Bucureşti

Pe 15 iunie, vor urca pe scena de la Zone Arena pentru un show ce se anunţă incendiar: Vince Neil, Tommy Lee, Mick Mars şi Nikki Sixx – membrii fondatori ai formaţiei Mötley Crüe.

Controversată dar şi adulată, trupa Mötley Crüe a reuşit să vândă, de la înfiinţarea sa în 1981 până în prezent, peste 80 de milioane de albume. Mötley Crüe este o trupă de glam metal, care a reuşit să-şi câştige respectul fanilor americani odată cu lansarea primului lor album, „Too Fast For Love”.

mplicarea membrilor trupei în numeroase scandaluri ce au avut în prim plan consumul de alcool şi droguri a adus o perioadă de declin, dar după 1988, când toţi membrii trupei au intrat într-un program de dexintoxicare, Mötley Crüe revine în forţă pe piaţa muzicală cu două albume: „Dr. Feelgood” şi „Mötley Crüe”. Acesta din urmă, lansat în 1994, a reprezentat marele succes comercial al trupei şi a intrat în topul Billboard 200 direct pe poziţia a şaptea. Au urmat apoi „Generation Swine”, „New Tattoo” şi „Saints of Los Angeles” în 2008. Printre piesele celebre ale trupei se numără: „If I Die Tomorrow”, „Wild Side”, „The Saints of Los Angeles”, „Girls, Girls, Girls” şi „Dr. Feelgood”.

Pe de altă parte, mariajul tumultos dintre Tommy Lee şi starleta Pamela Anderson a ţinut primele pagini ale ziarelor de scandal din întreaga lume. Tommy Lee şi Pamela Anderson au fost căsătoriţi în perioada 1995-1998, cei doi având împreună doi fii – Brandon în vârstă de 15 ani şi Dylan în vârstă de 13 ani.

Festivalul Ost Fest va avea loc în perioada 15-17 iunie 2012 la Zone Arena din Bucureşti.

Pe lângă Mötley Crüe, un alt nume confirmat la Ost Fest este trupa britanică Motörhead, care va concerta la Zone Arena pe 17 iunie. Concertul Motörhead din România face parte din turneul de promovare a celui mai recent album al trupei – „The World Is Yours”. După lansarea albumelor „Overkill”, „Bomber”, „Ace Of Spades” şi „No Sleep ‘Til Hammersmith”, Motörhead a devenit cea mai populară şi apreciată trupă rock din Marea Britanie şi nu numai.

De asemenea, pe 15 iunie, la Ost Fest va cânta şi trupa Dimmu Borgi. Fondată în 1993 de Shagrath, Silenoz şi Tjodalv în Oslo (Norvegia), trupa şi-a ales numele după o formaţiune vulcanică din Islanda: Dimmuborgir.

Preţurile biletelor pentru fiecare din cele trei zile de festival sunt: 500 lei Tribuna VIP (tribuna acoperită şi catering inclus), 350 lei Fire Circle, 265 lei Tribuna, 120 lei Golden Circle şi 90 lei Gazon.

Preţurile abonamentelor valabile pentru toate cele trei zile de festival sunt: 800 lei Tribuna VIP (tribuna acoperită şi catering inclus), 525 lei Fire Circle, 400 lei Tribuna, 200 lei Golden Circle şi 150 lei Gazon.

Biletele pot fi cumpărate din magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center, librăriile Adevărul, chioşcurile Adevărul, magazinele Flanco, Victoria şi Muzica, Sala Palatului, Librăria Eminescu, Palatul Naţional al Copiilor şi staţia de Metrou Unirii 1. Cei ce doresc să comande biletele online o pot face de pe Biletoo.ro, BLT.ro sau Myticket.ro.

Pentru fanii muzicii rock, Project Events şi Biletoo.ro lansează promoţia „Noaptea Reducerilor”. Promoţia este valabilă doar de marţi, ora 16:00 până miercuri, ora 02:00. În acest interval se vor putea cumpăra bilete şi abonamente la Ost Fest cu 30% mai ieftine, de la Magazinul Biletoo.ro din Unirea Shopping Center şi online de pe biletoo.ro.


Ultima oră

Comentariul meu

Publică