fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO Voința doar cu un cap mai puțin sub Steaua. Sibiul a pierdut cu 1-0 după un meci bun pe Național Arena

131

Iliev a marcat singurul gol al Stelei într-un meci pe care Voința l-a dominat cu autoritate în a doua repriză. Popa a șutat de două ori în bară, iar Dâlbea l-a făcut mare pe Tătărușanu. Sibiul ar fi meritat cel puțin un egal pe Național Arena.

Meciul nu a fost deloc unul simplu pentru Steaua. Fără Geraldo, Brandan, Prepeliţă şi Rusescu şi cu 43.000 de suporteri mai puţin decât la jocul cu AEK Larnaca, roş-albaştrii au pornit foarte greu motoarele. După maximum două pase bune urma una proastă sau o intercepţie a adversarului. Mihai Costea, titularizat doar datorită numărului mare de absenţe, a pierdut mingi pe bandă rulantă, iar Bourceanu şi Bicfalvi ne-au arătat încă o dată – dacă mai era cazul – că nu pot lumina jocul Stelei. Şi dacă-l mai punem la socoteală pe neinspiratul Tănase, avem în faţă tabloul întreg al neputinţei roş-albastre în faţa unei formaţii, Voinţa Sibiu, bine aşezată în teren, disciplinată, harnică şi care a stat mereu la pândă. În aceste condiţii, fanii care au înfruntat ploaia şi frigul aseară au aşteptat totul de la Tatu sau Nikolic. În zadar.

Sfânta fază fixă

În primele 36 de minute, elevii lui Ilie Stan nu au tras niciun şut pe poartă! A fost nevoie de o fază fixă pentru ca stadionul să se dezmorţească. Bourceanu a executat un corner de pe dreapta, iar Iliev a deschis scorul cu o lovitură de cap precisă (37).Sibienii îşi revin din şoc şi Popa nimereşte bara (44) după o fază încâlcită în careul lui Tătăruşanu. Prima repriză se încheie cu ocazia lui Mihai Costea, care, ajuns singur în careu cu Miron, nu a găsit inspiraţia de a majora scorul.
Sibiul, mai periculoasă după pauză

Ilie Stan forţează ofensiva după pauză. Îl scoate pe Bicfalvi, îl bagă pe Florin Costea pe stânga, iar Tănase e trecut în centru. Chiar şi aşa, construcţia Stelei nu se luminează. Ocaziile, mici de altfel, apar tot din faze fixe sau din excuţii individuale. Paradoxal, Sibiul a avut marile şanse în repriza a doua. Dâlbea, în două rânduri, şi Popa au fost la un pas de egalare, dar Tătăruşanu a intervenit bine de fiecare dată.
Apoi, după un luft al lui Martinovic, Lukanovic trage pe lângă din poziţie excelentă. Steaua a terminat meciul în corzi, a tremurat serios şi la propriu şi la figurat, dar a plecat acasă cu toate punctele. sursa: prosport.ro

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...