Vâlcean oprit în trafic la Sibiu după ce a ameninţat un şofer cu pistolul la Sebeş

0 138

pistolÎn urma unei sesizări,  un echipaj de poliţie din cadrul Politiei Municipiului Sibiu a oprit pentrul control în trafic un autoturism, în care se afla un pasager care a ameninţat cu un pistol o altă persoană dintr-un alt autoturism pe raza municipiului Sebes, judeţul Alba.

În urma verificărilor au fost identificate persoanele aflate în autoturismul oprit: B. E., în vârstă de 30 ani, conducător al autoturismului, S.M.,  în vârstă de de 35 ani, M. I., în vârstă de 40 ani, N. B., în vârstă de 36 ani, domiciliaţi în judeţul Vâlcea, şi J. A., în vârstă de de 19 ani, domiciliata în judeţul Hunedoara.

Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că şoferul deţinea un pistol cu aer comprimat, pe care l-a  achiziţionat  din Italia şi nu poseda permis de port armă şi nici autorizaţie de cumpărare, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere ilegală de armament neletal.          

Arma a fost ridicată în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate de către  lucrători din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substante Periculoase.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...