Apropiaţii lui Pîrvulescu avertizează: ”Riscă o depresie dacă nu pleacă la Dinamo”

0 102

paul pirvulescuMijlocaşul lui Gaz Metan speră ca astăzi să primească ”verde” pentru a parafa actele cu ”cîinii”. Altfel, susţin apropiaţii, e gata să nu se mai prezinte la antrenamentele Mediaşului, anunţă gsp.ro.

Astăzi se poartă discuţiile decisive în privinţa trecerii mijlocaşului Paul Pîrvulescu în Ştefan cel Mare. Iar fotbalistul de 22 de ani speră să-şi vadă visul cu ochii, mai ales că a răguşit susţinînd că e dinamovist de mic şi vrea să îmbrace tricoul alb-roşu. Apropiaţii lui Paul spun că acesta a ajuns în pragul depresiei văzînd că situaţia lui nu se rezolvă.

„E hotărît de data asta. I se promite de un an că va pleca şi nu s-a întîmplat aşa. Dacă nu i se va da drumul la Dinamo nici acum, poate se lasă de fotbal un an şi jumătate, pînă cînd îi expiră contractul cu Gaz Metan! A zis că nu se mai poate prezenta la antrenamentele Mediaşului după ce declaraţii a făcut cum că vrea la Dinamo. O să suporte toate consecinţele dacă i se vor pune piedici”, spun amicii jucătorului.

Care sînt diferenţele financiare
Ca şi în vară, dinamoviştii şi medieşenii nu se pun de acord la partea financiară. „Cîinii” au oferit chiar înainte de Revelion 300.000 de euro acum, plus încă 200.000 de euro la vară. Ardelenii au solicitat 600.000 de euro, plus 100.000 de euro la vară. Deşi există o hotărîre a Consiliului Director al clubului medieşean, cum că Pîrvulescu poate pleca la orice echipă ce achită 600.000 de euro. Directorul general al Gazului, Ioan Horoba, este văzut de „cîini” ca duşmanul numărul 1 în calea tranzacţiei. „S-a sucit şi în vară, în ultima clipă, şi-acum pune tot felul de piedici, îşi mai închide şi telefoanele, se joacă dur în aceste negocieri”, au acuzat dinamoviştii.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.