De Ziua Culturii Naţionale, Astra Film vă invită duminică la film

183

Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, Astra Film va proiecta, duminică 15 ianuarie, în Sala Studio din Piaţa Huet, nr.12, două filme documentare româneşti, premiate la AFF 2011. Intrarea este liberă.

 PE DRUMURI NEUMBLATE/ OFF THE BEATEN TRACK – orele 16.00

Dieter Auner/87 min/Irlanda/2011

Filmul urmăreste un an din viata familiei Albin, o familie de ciobani din Nordul Transilvania. Documentarul urmareste, în stil direct cinema, viaţa lor cotidiană şi încercările de a se adapta unei lumi noi, în care tradiţiile sunt înlocuite treptat de valori moderne. De la intrarea în UE, România, la fel ca celelalte ţări ale Europei de Est, este supusă presiunilor vieţii moderne, cu toate implicaţiile lor în viaţa ciobanilor: comcurenţa, tentaţia de a pleca la muncă în străinătate pentru salarii mai mari şi marginalizarea produselor locale în favoarea producţiei alimentare industriale.

Filmul a obţinut Premiul Astra Film pentru documentar românesc, oferit de revista „Formula AS”, la ediţia a XI-a a Festivalului Astra Film.

PĂCĂTOASA TEODORA/TEODORA SINNER – orele 17.30

Anca Hirte/86 min/România/2011

Călugăriţele din mănăstirile ortodoxe românesti îşi spun una alteia „măicuţă”. Sunt femei care au renunţat la viaţa pământească cu toate capcanele ei, în favoarea căsătoriei cu Fiinţa eternă. „Doamne, Dumnezeul meu, în fiecare dimineaţă Te caut pe Tine. Foamea mea este pentru Tine, iar corpul şi sufletul meu, pentru Tine se înfioară…” Acest documentar este despre cea mai frumoasă dintre măicuţe şi despre nunta ei cu Dumnezeu.

Filmul a obţinut Premiul Astra Film pentru imagine, în competiţia România, oferit de Kodak, la ediţia a XI-a a Festivalului Astra Film.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi