piteiu1

piteiu1Directorul general al producătorului de gaze Romgaz Mediaş, Marcel Piteiu, a cerut ministrului Economiei, Ion Ariton, să îi aprobe cererea de suspendare din funcţie pe perioada cercetărilor efectuate de DIICOT în dosarul în care este acuzat de subminarea economiei naţionale şi complot, anunță Mediafax.

“Ministrul Economiei, Ion Ariton, a aprobat, azi (miercuri – n.r.), cererea domnului Marcel Piteiu de suspendare din funcţiile de director general şi administrator al Romgaz Mediaş pe perioada cercetărilor efectuate de DIICOT. În perioada următoare, gestionarea activităţii curente va fi asigurată de un director general interimar”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, Acţionarul majoritar al producătorului de gaze Romgaz Mediaş.

Piteiu face parte dintr-un grup de 40 de persoane pentru care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au început urmărirea penală pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Pe lângă Piteiu, mai sunt cercetaţi omul de afaceri Ioan Niculae, patronul grupului InterAgro, foşti secretari de stat în Ministerul Economiei, şi un vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

Activitatea persoanelor cercetate în acest dosar a fost monitorizată de ofiţerii Serviciului Român de Informaţii (SRI), care au sesizat DIICOT cu privire la faptul că la nivelul Romgaz Mediaş, Ministerului Economiei şi a grupului InterAgro Bucureşti, s-a constituit, începând cu anul 2005, o grupare infracţională care “acţionează în mod concertat în vederea păgubirii financiare a societăţii naţionale, punând astfel în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale”.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu