home alone 12

home alone 12De joi, 19 ianuarie programul Cinemateca Astra Film revine pentru cinefili cu proiecţii de film săptămânale. Pe tot parcursul anului, în fiecare joi, de la orele 18:00, în Sala Studio din Piaţa Huet nr.12 vor rula documentare premiate la festivaluri de profil, documentare interesante care abordează subiecte actuale.

Primul film din cadrul Cinematecii Astra Film 2012 este Singur Acasă – O tragedie românească (Home Alone – A Romanian Tragedy) o producţie 2010, semnată de Ionuţ Cărpătorea. Documentarul a fost proiectat la Astra Film Festival Sibiu 2011.

Cu o durată de 58 minute, Singur Acasă –  O tragedie românească aduce în atenţie situaţia dificilă a peste 350.000 de copii români, rămaşi „singuri acasă”.  Unul  dintre părinţi sau chiar amândoi au plecat la muncă în Italia, Spania sau alte ţări occidentale şi i-au lăsat în grija rudelor, sau chiar a vecinilor. Mulţi au încercat să se sinucidă. Unii au reusit. Filmul spune povestea a trei copii care si-au luat viata. Stilul observaţional se îmbină cu interviuri ai căror protagonişti sunt părinţii celor trei copii. Consternaţi de tragedia care s-a abătut asupra lor, îşi deschid inima în faţa camerei şi încearca sa desluşească cauzele celor întâmplate. Un film trist, care ne îndeamnă să reflectăm la realităţile lumii în care trăim şi ne atrage atenţia că un copil are şi alte nevoi decât telefoane mobile scumpe sau jocuri pe computer.

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu