fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO Hămbăşan şi Pelici îi laudă pe jucătorii aduşi în această iarnă la Voinţa Sibiu

107

Preşedintele şi antrenorul echipei sibiene au avut numai cuvinte frumoase la adresa lui Zăgrean, Miclea, Postolache şi Străuţ. Pelici i-a avertizat pe atacanţi că nu se mai mulţumeşte cu jocuri frumoase şi vrea goluri şi puncte.

Voinţa Sibiu a prezentat vineri noile achiziţii. După ce a criticat pe cei din galeria echipei pentru că a aflat din presa locală că ar fi organizatori ai mitingurilor de protest, iar apoi s-a liniştit când a aflat că nu e aşa, Ioan Hămbăşan a făcut o scurtă cronologie a transferurilor din această iarnă de la Voinţa Sibiu. „Sper să ajungem la finalul returului în aceeiaşi postură cum am terminat turul. Am reuşit cu destule emoţii să aducem acei jucători care să completeze acele posturi deficitare. Am adus zic eu în primul rând patru fotbalişti de caracter şi mă bucură mult acest aspect. Am adus ceea ce şi-a dorit antrenorul nostru în familia noastră de la Voinţa. Sper să ne ajute să scăpăm de retrogradare la finele acestei ediţii de campionat.
Vreau să spun că am rămas surpins de faptul că anumiţi jucători au venit la mine şi mi-au spus că renunţă la bani din contract ca să rămână să joace la Sibiu pentru că le place foarte mult aici. Este de apreciat aşa ceva”, a spus Hămbăşan.

video

Pelici: „Sper ca atacanţii aduşi să dea goluri”
„Suntem bucuroşi că am reuşit să îi aducem pe aceşti patru jucători şi sper ca experienţa lor să facă să crească valoarea echipei noastre. Sper să se integreze cât mai rapid în echipa noastră. Eu mă declar mulţumit de această campanie de transferuri. În cadrul cantonamentului din Antalya sper să ne apropiem cât mai mult de ceea ce îmi doresc eu de la echipă. Sunt optimist şi cred că o să o scoatem la capăt”, a spus Pelici la conferinţa de presă de vineri.
”În momentul de faţă cred că suntem acoperiţi pe toate compartimentele. Se ştie că noi am suferit în ofensivă în tur, dar sper ca odată cu aducerea a trei jucători de atac să rezolvăm această problemă în retur şi să dăm mai multe goluri”, a mai declarat acesta.
video

Analiză pentru fiecare în parte
Alex Pelici a argumentat în faţa presei transferurile făcute în această iarnă la Voinţa. „Pe Andrei Zăgrean îl ştiu foarte bine din perioada în care el juca la Alba Iulia şi eu eram antrenor acolo. Îi ştiu bine caracterul şi valoarea lui şi faptul că a venit de la Poli Timişoara este încă un semn că el este un jucător valoros. Pe Miclea îl ştiu foarte bine şi ca jucător şi ca om pentru că este un bun prieten bun de al meu în afara terenului. Cu Străuţ am lucrat la Reşiţa şi ştiu ce poate iar Postolache este un fotbalist foarte bun. Sperăm că nu ne-am înşelat în privinţa lor”, a spus Pelici.

Contract reziliat cu Matei. Neguţ rămâne
„Martinescu nu şi-a găsit echipă, Szabo va fi dat împrumut la Cisnădie, portarul Attila a plecat la Hunedoara, Măjer este în covalescenţă, iar Matei şi-a reziliat contractul cu Voinţa. Neguţ rămâne în continuare în lotul nostru”, a mai declarat Alex Pelici.
Programul din Antalya nu a fost încă stabilit, dar Voinţa va disputa cel puţin opt partide de verificare în Turcia.

Primește titlurile instant

Citește și
2 Comentarii
  1. Eu, sibianul spune

    Probabil in cazul lui Mara a contat faptul ca, ultima lui perioada in tara a fost la UTA, dar ma gandesc ca e vorba si de bani. Cu Mara sau fara el, eu cred ca este foarte greu de supravietuit, avand in vedere cum se petrec lucrurile in liga I (arbitraje, sfere de influenta, etc.), dar si faptul ca echipele susceptibile de a ramane sub locul nostru in clasament par mai puternice decat noi… sa dea Domnul sa ma insel, iar spiritul acestei echipe sa fie si mai puternic decat pana acum, insa si in caz de ramanere in liga I, trebuie facut ceva pentru stabilizarea lucrurilor (bani, lot, stadion – am fost speriat cand am vazut ce zice Duru de licentierea stadioanelor -).

  2. Puiu Bercea spune

    Felicitari pentru noile achizitii. Regret ca sibianul Mara spre finalul carierei, a ajuns la o echipa din Liga 2 (UTA), in loc sa vina la echipa orasului sau natal, unde ar fi fost un foarte bun si necesar coordonator de joc…Succes Vointa Sibiu!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...