Un ministru și secretara liderului din opoziție într-o aventură amoroasă pe scena Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu

1 263

out of order 11Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu prezintă duminică, 29 ianuarie, ora 19:00, premiera spectacolului „Încurcă-i drace!“ în regia lui Șerban Puiu.

Spectacolul montat pe scena Teatrului Național din Sibiu este o comedie spumoasă, cu răsturnări de situație dintre cele mai neașteptate. Având la bază o rețetă aparent simplă, spectacolul lui Șerban Puiu se remarcă prin precizia aproape mecanică a derulării scenelor în care actorul este pus în prim – plan, într-un joc plin de forță. Cu siguranță că această premieră va fi una specială atât pentru regizor, care aniversează zece ani de activitate pe scena Teatrului din Sibiu, precum și pentru actorii care sărbătoresc zece ani de la absolvirea facultății.

„Încurcă-i drace!“ este o adaptare după piesa „Out of order“ a dramaturgului englez Ray Cooney, pentru care a primit premiul Olivier – cea mai bună comedie a anului 2001. Decorat cu titlul de Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic în 2005, Ray Cooney este considerat unul dintre cei mai importanți autori de comedie britanici, fiind deseori comparat cu Georges Feydeau, autorul piesei „Puricele în ureche“.

Acțiunea spectacolului se desfășoară într-un hotel londonez, unde ministrul Richard Willy își dă întâlnire cu secretara unui lider din opoziție, deși ar trebui să participe la o sesiune parlamentară importantă. Situația acestora devine una complicată pentru că în cameră descoperă cadavrul unui bărbat. Întrucât raportarea acestui incident ar scoate la iveală relația de adulter dintre cei doi, protagoniștii se hotărăsc să ascundă corpul acestuia. Planurile lor vor fi date, în schimb, peste cap prin intervenția altor personaje ce transformă scena într-una plină de haz și suspans.

Toate biletele puse în vânzare atât pentru premieră, cât și pentru avanpremiera de sâmbătă seara au fost deja epuizate. Următoarea reprezentație a spectacolului este programată joi, 9 februarie, ora 19:00. Prețul unui bilet este de 20 lei, respectiv 10 lei cu reducere. Biletele la teatru pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală din Bd. Nicolae Bălcescu și online pe tnrs.ro.

aSpectacolul are o durată aproximativă de nouăzeci de minute și îi reunește în distribuție pe actorii Florin Coșuleț, Diana Fufezan, Cătălin Pătru, Pali Vecsei, Adrian Matioc, Adrian Neacșu, Mihai Coman, Codruța Vasiu, Veronica Popescu și Cristina Stoleriu. Scenografia spectacolului poartă semnătura Luanei Dragoiescu.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.