bratu11

bratu11Directorul general al Gaz Metan, Ioan Horoba, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că atacantul Florin Bratu a dorit să revină la Dinamo în această iarnă, dar nu s-a înţeles cu oficialii grupării bucureştene, astfel că s-a întors la Mediaş, unde a acceptat micşorarea salariului, anunță prosport.ro.

blank„Bratu a încercat să meargă la Dinamo, dar nu s-a înţeles cu cei de acolo. A rămas în continuare la noi şi, din iniţiativa lui, a acceptat să i se micşoreze salariul şi avea de luat o primă de instalare la care a renunţat, urmând să o ia în cazul în care va da un anumit număr de goluri” , a spus Horoba.

Potrivit lui Ioan Horoba, Bratu va trebui să înscrie şapte goluri în acest retur de campionat, în caz contrar atacantul urmând să părăsească pe Gaz Metan Mediaş. „A vrut să transformăm obligaţiile noastre în ceva concret pe teren, şapte goluri în 16 meciuri de campionat. Dacă le va da, îşi va lua doar o parte din prima de instalare şi sper ca la această pregătire din Antalya va reuşi să reintre pe postul care l-a consacrat. Eu încă mai cred în posibilităţile şi valoarea lui. Dacă nu va reuşi, probabil că la vară ne vom despărţi, dar eu cred că îl vom recupera”, a completat Horoba.

Florin Bratu s-a pregătit la începutul acestui an alături de jucătorii echipei FC Dinamo.

Ioan Horoba a precizat că jucătorii medieşeni şi-au primit toate restanţele financiare înainte de plecarea în Antalya, programată joi.  „Jucătorii pleacă fără nicio restanţă salarială, ba mai mult au luat şi prima de obiectiv pentru locul ocupat în clasament în sezonul trecut. Suma brută s-a împărţit în două, jumătate la club şi jumătate s-a împărţit jucătorilor. Am plătit şi prima cu Kuopio. Cu banii este foarte greu şi va fi din ce în ce mai greu pentru toată lumea”, a explicat Horoba.

Oficialul grupării ardelene speră ca formaţia medieşeană să câştige Cupa României, unde este calificată în semifinalele competiţiei. „Sper ca în retur să arătăm o altă faţă şi să ne concentrăm pe Cupa României, pentru că sunt trei meciuri care te pot duce în Rai”, a menţionat Horoba.

Antrenorul Cristian Pustai a afirmat că Gaz Metan va testa mai mulţi jucători în cantonamentul din Antalya. „S-a terminat partea cea mai grea din activitatea unui sportiv, cea legată de pregătirea fizică. S-a încheiat cu bine, sunt mulţumit, jucătorii au răspuns cu bine solicitărilor. Nu avem foarte multe accidentări. În Antalya vor mai veni jucători pe care o să-i testăm şi să sperăm că vom reuşi să mai facem două transferuri. Vom avea cel puţin şase jocuri amicale în care toţi fotbaliştii vor evolua câteva minute şi trebuie să demonstreze că vor să prindă un loc de titular”, a subliniat Pustai.

Gaz Metan Mediaş va întâlni formaţiile Dinamo Briansk (Rusia, 28 ianuarie), FC Dila Gori (Georgia, 30 ianuarie), FK Ienisei (Rusia, 2 februarie), FK Fakel Voronezh (Rusia, 4 februarie), FK Tobol Kostanai (7 februarie) şi Gloria Bistriţa (9 februarie).

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.