Aproximativ 100 de sibieni au protestat la minus 14 grade duminică seară. Luni se întâlnesc din nou

0 78

proteste2Aproximativ o sută de persoane, multe dintre ele vârstnice, s-au strâns, duminică seară, în Piaţa Mare din Sibiu, pe care au înconjurat-o de mai multe ori, înainte de a porni în marş pe mai multe străzi din oraş, anunţă Mediafax.

Demonstranţii cer, ca în fiecare seară de la debutul protestelor de stradă, demisia şefului statului şi a Guvernului, pensii, alocaţii şi salarii mai bune, dar şi un viitor optimist pentru tineri.

Protestatarii se încălzesc cu ceai cald şi s-au îmbrăcat gros pentru a face faţă gerului, în condiţiile în care meteorologii au anunţat că, la ora 20.00, în municipiul Sibiu se înregistrau minus 14 grade Celsius.

„Mi-e frig, dar iubesc România şi liberatea. O să ieşim în stradă până putem, iar când se face mai cald, iese toată ţara. Am multe haine pe mine că sunt şi puţin răcită„, a declarat una dintre femeile care participă la protest.

Un alt protestatar a spus că este dispus să iasă în stradă „până se trezesc conducătorii”.

Ei sunt rupţi de realitate, trăiesc în altă lume. Suntem oameni şi noi şi avem convingerile noastre şi sperăm că reuşim să schimbăm ceva. Continuăm să ieşim chiar dacă este frig. Cât vom putea, vom ieşi„, a declarat un sibian.

Preşedintele Asociaţiei de revoluţionari „Sibiu Decembrie 89”, Mircea Bucur, care organizează protestele de la Sibiu, a apreciat că la Sibiu „nu e chiar aşa de frig”.

La noi nu e chiar aşa frig ca la Bucureşti sau în alte părţi, că la noi nu bate vântul. Noi suntem mai apăraţi. Văd că Băsescu a ştiut prognoza şi crede că frigul ăsta din ţară opreşte şi manifestaţiile. Eu nu prea cred, dar vom trăi şi vom vedea. Dacă se fac minus 40 de grade, poate că ne oprim„, a declarat Mircea Bucur.

Bucur a anunţat că intenţionează să ceară prelungirea autorizaţiei de organizare a protestului din Sibiu pentru perioada 1 – 7 februarie.

Acum, protestatarii au autorizaţie de organizare a mitingului şi marşului din oraş până în data de 31 ianuarie.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...