Organizaţia Meteorologică Mondială: Valul de frig din Europa este „notabil”, dar nu „excepţional”

0 118

frozen carValul de frig care afectează Europa provocând moartea a aproximativ 360 de persoane este „notabil” prin durata sa şi prin faptul că a ajuns târziu în Europa, dar nu este un fenomen „excepţional”, conform Organizaţiei Meteorologice Mondiale, anunţă Mediafax.

Valul de frig este provocat de un sistem de „blocadă” a perturbaţiilor meteorologice care produc constant o masă de aer rece în provincia Siberia şi care împiedică o încălzire a Europei de către temperaturile mai ridicate ale curenţilor şi vânturilor maritime din Oceanul Atlantic, a declarat Omar Baddur, membru OMM.

„Valul de frig ar trebui să se mai atenueze săptămâna viitoare”, a menţionat Baddur.

Acest blocaj al perturbărilor meteorologice este foarte îndelungat dar nu este un fenomen neobişnuit în timpul iernilor din emisfera nordică, conform OMM.

Au fost semnalate mai ales în Europa estică temperaturi de până la minus 37 de grade Celsius (Ucraina, Polonia, nordul Rusiei), iar în nordul Germaniei au fost înregistrate temperaturi care au atins minus 20 de grade Celsius.

„Cu toate acestea, temperaturile înregistrate nu au atins noi recorduri. Durata îndelungată a frigului precum şi sosirea acestuia târzie sunt lucruri notabile dar nu sunt excepţionale”, conform OMM, adăugând că aceste temperaturi pot fi influenţate în egală măsură de o „oscilare arctică” negativă, o diferenţă de presiune dintre zonele polare şi regiunile aflate spre latitudinile mijlocii (unde se găsesc majoritatea popoarelor europene).


Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.