S-a redeschis Valea Oltului. Deocamdată temporar şi doar dinspre Vâlcea către Sibiu

172

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România că începând cu ora 10:30 a fost deschisă circulaţia pe Valea Oltului, dar pe anumite porţiuni.

„Menţionăm că pe DN 7 pe tronsonul Veştem – Râmnicu Vâlcea există în continuare riscul de închidere temporară din cauza avalanşelor (între kilometrii 198 – 207)”, se arată într-un comunicat al CNADR.

„Noi suntem într-un autocar care trebuia să ajungă de ieri la Tg Mureş dinspre Rm. Vâlcea. Azi noapte am dormit la Căciulata într-un hotel, iar de dimineaţă s-a permis accesul dinspre Vâlcea către Sibiu. Trebuie să ajungem ma spital. Ne bucurăm că până la urmă a fost permis accesul autocarului”, spun doi călători aflaţi într-un autocar ce circulă pe relaţia Rm. Vâlcea – Tg. Mureş.

Drumurilor vor fi redeschise în funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice. CNADNR roagă participanţii la trafic să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră în vederea prevenirii ambuteiajelor. De asemenea, conducătorii auto trebuie să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere existente şi să echipeze vehiculele adecvat (cauciucuri de iarnă, lanţuri, lopată).

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau accesând pagina de internet www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Nationale.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi