Ciudate sunt credinţele omului

2 213

Danone launiaurti21Zilele trecute am făcut o vizită la fabrica Danone din Bucureşti. Am scris, evident, despre ce am văzut acolo şi procedeul de fabricare a iaurturile şi am cunoscut reacţia oamenilor faţă de ele. Reacţie la care nu mă aşteptam. Nu-mi dau încă seama de ce şi de când românii, cel mai probabil mulţi dintre ei consumatori de iaurturi, duc războiul ăsta împotriva acestor produse (fie ele Danone sau nu) dar cert este că mulţi dintre ei au trecut puţin peste graniţa realităţii.

Dacă aveaţi impresia că oamenii se cramponează în E-urile din iaurturile cu fructe (aşa cum  aveam eu impresia înainte de a da nas în nas cu românii luptători anti-iaurt), ei bine, lucrurile au luat-o de atunci rău spre calea SF-ului. Mi-e greu să-mi aduc aminte toate zecile de imagini apocaliptice descrise de către comentatori aşa că dau doar câteva exemple, luate la repezeală: colorarea iaurturilor de fructe se face pisând gândaci; pe poarta fabricii nu intră niciodată vreo canistră de lapte, acesta fiind înlocuit cu aracet sau praf de oase; pentru realizarea iaurturilor se folosesc bacterii extrase din fecale de animal sau din flora vaginală.

Sunt doar trei dintre teoriile auzite în ultimele zile şi, sincer, m-a făcut să-mi fac cel puţin de câteva ori cruce atunci când le-am auzit. Trebuie să ai multă imaginaţie să crezi că există oameni care ar putea produce un iaurt în felul ăsta şi care, mai mult, îl şi dau propriilor copii să-l mănânce. Care e scopul denigrării produselor de felul ăsta nu cred că voi afla vreodată dar Danone a făcut o mişcare bună invitând oamenii să le viziteze fabrica şi să vadă cu proprii ochi condiţiile de acolo. Şi nu, nu am fost spălat pe creier cu un iaurt, aşa cum îmi spun unii.

Vedeţi pe blogul www.CeMerita.ro imagini şi impresii de la vizita din fabrica Danone.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

2 Comentarii
  1. Tudor CeMerita scrie

    Freddy, te-ai regasit in articol?

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...