vointa

Pe o ninsoare abundentă, Tg Mureș și Voința au alergat după victorie, dar nici una din echipe nu a găsit drumul către gol. Sibiul a dominat prima repriză, dar mureșenii lui Lăcătuș au avut ocaziile mai mari în partea a II-a. Voința joacă sâmbătă derbiul județean cu Gaz Metan pe Municipal.vointa

Voința a avut cele mai mari ocazii ale primei reprize Miclea (‘8) şi Lukanovic (’20) trecând pe rând pe lângă deschiderea scorului din apropiere

După pauză gazdele au dominat meciul, însă fundaşii lui Pelici şi-au făcut cu brio meseria.Celsinho (’49), Subotic (’77) şi Nicu (’81) au avut şansa primei victorii pentru Lăcătuş după revenirea în Liga I. Sibiul a replicat prin Lukanovic și Popa, dar până la urmă partida s-a încheiat cu scorul de 0-0.

Voința câștigă astfel un punct mare pe terenul unei echipe cu care se bate pentru evitarea retrogradării.

Pelici: ”Am obţinut un punct mare în lupta pentru retrogradare”

“Suntem bucuroşi, am câştigat un punct mare în lupta pentru retrogradare. Spun că l-am câştigat pentru că am muncit mult, ei avut câteva ocazii foarte mari. Îmi felicit jucătorii, dar drumul este lung. Le doresc succes celor de la Târgu Mureş, sper să se salveze. Pentru mine este o onoare să mă confrunt cu antrenorii mari din fotbalul românesc”, a declarat Alexandru Pelici la DigiSport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu