IPJ Sibiu a dat afară trei polițiști în 2011: Turcu, Idu și Seicean

0 629

Horia Gheorghe Idu, Ovidiu Seicean şi Ciprian Turcu au fost destituiți din poliție pe parcursul anului trecut. În anul 2011 au fost aplicate sancţiuni pentru 38 de poliţişti.turcu

În anul 2011, în urma finalizării procedurii de cercetare disciplinară s-a constatat faptul că 38 de poliţişti, respectiv 35 de agenţi  şi 3 ofiţeri, au săvârşit în total 54 abateri disciplinare (5 abateri disciplinare aplicate ofiţerilor şi 49 abateri disciplinare aplicate agenţilor).

Abaterile disciplinare au vizat cu precădere:

– comportarea necorespunzătoare în serviciu, familie sau societate dacă aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei – 18 situaţii (2-ofiţeri şi 16-agenţi);

– neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege – 29 de situaţii (2-ofiţeri şi 27-agenţi);

– întârzierea repetată sau nejustificată a soluţionării lucrărilor – 2 situaţii (1-ofiţer şi 1-agent);

– absenţa nemotivată ori întârzierea repetată de la serviciu – 1 situaţie (1-agent);

– încălcarea normelor privind confidenţialitatea activităţii desfăşurate – 1 situaţie (1-agent);

– încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite de lege pentru poliţişti – 2 situaţii (2 agenţi).

În urma constatării acestor abateri au fost aplicate 46 de sancţiuni disciplicare după cum urmează:

– 30 sancţiuni cu mustrare scrisă (3 ofiţeri şi 27 agenţi);

– 9 sancţiuni cu diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni (1 ofiţeri şi 8 agenţi);

– 3 sancţiuni cu amânarea acordării gradului profesional următor pe o perioadă de 1-3 ani (3 agenţi);

–  o sancţiune de trecere într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut;

– 3 sancţiuni de destituire din poliţie (3 agenţi).

Au fost aplicate sancţiuni pentru 38 de poliţişti din care: 3 ofiţeri (2 ofiţeri din structura de ordine publică şi un ofiţer din structura de investigarea fraudelor) şi 35 agenţi (un agent din structura poliţiei judiciare, 14 agenţi din structura politiei rutiere, 13 agenţi din structura de ordine publică  şi 7 agenţi din strucutra poliţiei rurale).

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.