Ora de Sibiu
Știri in direct

Crocodili, varani şi şerpi uriaşi la Casa Albastră din Sibiu

689

Muzeul Naţional Brukenthal găzduieşte în Casa Albastră o nouă expoziţie de reptile vii. Aceasta este adusă de Ştefan Steinhübel, un colecţionar din Arad care şi-a prezentat pentru prima dată exponatele în urmă cu 16 ani.

“Este un hobby din copilărie, care în cursul anilor a luat amploare, la ora actuală numărând peste 120 de specii, cu un număr de peste 300 de exemplare”, ne-a spus Ştefan Steinhübel, care a menţionat că este cea mai mare colecţie particulară din Europa.

Într-un decor adecvat sunt prezentate 33 de specii de reptile, provenind de pe cinci continente.

Animalele din cadrul expoziţiei vor fi schimbate periodic, cei interesaţi putând cunoaşte şi alte specii. Vor putea fi văzuţi crocodili, varani, cobre, şerpi cu clopoţei, şerpi uriaşi, ţestoase, iguane şi alţi reprezentanţi ai acestei clase enigmatice, controversate şi totuşi splendide.

 

Programul de vizitare este zilnic între orele 10 – 18.

Preţul biletelor este:

Adulţi 7 lei;

Studenţi elevi: 5 lei;

Grupuri de minim zece persoane – 4 lei/persoană.

 

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...