Ora de Sibiu
Știri in direct

Dmitri Medvedev: Rusia trebuie să poată răspunde până în 2017-2018 la scutul antirachetă

129

Negocierile între Rusia şi statele occidentale privind scutul antirachetă dezvoltat de SUA sunt în impas, din cauza reticenţei Occidentului faţă de cererea Moscovei de a-i acorda garanţii că proiectul nu va ameninţa securitatea Rusiei. Medvedev a precizat însă că Rusia este dispusă să continue negocierile, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.

„Nu am închis uşa şi organizăm conferinţe şi discutăm cu partenerii noştri”, a declarat el în faţa unor oficiali din Ministerul Apărării, la Moscova. „Dar trebuie să fim pe deplin pregătiţi până în 2017-2018 pentru un răspuns”, a adăugat el.


Ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov, a declarat că Rusia este pregătită să-şi explice poziţia la o conferinţă internaţională privind apărarea antirachetă, care va avea loc la Moscova în mai.

„Suntem pregătiţi să ne explicăm poziţia la conferinţa internaţională privind apărarea antirachetă, de la Moscova, din 3-4 mai”, a precizat ministrul. El a adăugat că ministerul său a început să lucreze la un posibil răspuns militar faţă de proiectul NATO, aşa cum a cerut preşedintele în noiembrie.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...