Partidul Liberal şi Mihai Ghimpu ar putea fi excluşi din AIE, afirmă Igor Dodon

0 88

Partidul Democrat (PD) şi Partidul Liberal-Democrat din Moldova (PLDM) pot forma o nouă alianţă, cu atragerea altor deputaţi, existând totodată posibilitatea ca Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) să se alieze cu unul dintre membrii AIE, a declarat Dodon, citat de Jurnal de Chişinău în ediţia online, adăugând că „reformarea” actualei coaliţii guvernamentale „ar putea avea loc în timpul apropiat, cu excluderea Partidului Liberal (PL)”.

„Până la sfârşitul anului, AIE va fi reformatată, chiar fără dorinţa PCRM sau a socialiştilor, iar (liderul PL Mihai) Ghimpu nu va face parte din viitoarea alianţă”, a subliniat el.


În opinia sa, Ghimpu este „prea interesat de funcţii”.

„Pentru unii lideri AIE, actul de guvernare înseamnă doar posibilitatea de a obţine careva funcţii. Pe Ghimpu îl interesează doar funcţiile. Noi suntem categoric împotrivă ca unionişti de genul Ghimpu să se afle la guvernare. Atât timp cât astfel de partide vor fi la putere, guvernarea nu va fi eficientă”, a spus Dodon

„Domnul Ghimpu este un bufon politic, care a ajuns la guvernare şi continuă să îşi şantajeze colegii din AIE. Este ultimul joc politic din viaţa sa şi dumnealui înţelege acest lucru foarte bine”, a adăugat Dodon, în cadrul unei emisiuni la postul Publika.

Referitor la „reformatarea” AIE, Dodon apreciază că actuala alianţă s-ar putea menţine doar dacă va avea succese mari, însă el a declarat că este sigur că Alianţa nu are şanse să obţină succese deosebite pe plan economic.

Despre noul preşedinte moldovean Nicolae Timofti, Dodon a spus că acesta poate să fie „un arbitru bun”.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...