Washingtonul vrea să discute cu Vladimir Putin despre scutul antirachetă

0 70

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunţat anterior că Vladimir Putin şi Barack Obama au convenit să se întâlnească în Statele Unite la scurt timp după învestirea în funcţie a preşedintelui rus. Putin a fost ales la conducerea ţării la 4 martie, iar ceremonia de învestitură este prevăzută pentru 7 mai.

Potrivit ambasadorului american, care a acordat un interviu postului de radio Vocea Americii, la sosirea lui Putin în Statele Unite partea americană vrea să aibă cu el „o întrevedere bogată în conţinut”. „Această întrevedere va avea loc independent de summitul NATO”, a declarat diplomatul american, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.


Anterior, adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a declarat că Rusia nu a decis încă dacă va participa la summitul Rusia-NATO de la Chicago şi continuă discuţiile pe această temă cu Bruxelles-ul.

Moscova vrea să fie implicată în amplasarea scutului antirachetă european şi cere garanţii juridice care să o asigure că sistemul american nu o vizează. Statele Unite refuză să ofere garanţii scrise.

Potrivit Rusiei, niciun progres nu a fost constatat în negocierile privind scutul antirachetă. De aceea formatul participării Moscovei la summitul NATO din mai 2012 de la Chicago nu a fost încă stabilit.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...