A început o nouă etapă din cadrul campaniei Sibiul Reciclează: Întâlnirile cu cetăţenii

0 152

În cadrul campaniei de informare şi conştientizare SIBIUL RECICLEAZĂ a început să se deruleze din data de 28 martie 2012 o nouă activitate: întâlnirile cu cetăţenii.

Reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi ai echipei de Asistenţă tehnică şi supervizarea lucrărilor de construcţii au început deplasarile în fiecare unitate administrativ teritorială din judeţ pentru a-i informa în mod direct pe cetăţeni despre prevederile proiectului SISTEM DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEŞEURILOR ÎN JUDEŢUL SIBIU, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Primele întâlniri au avut loc în localităţile Alţîna, Roşia şi Vurpăr.

Locuitorilor prezenţi la întâlniri le este prezentat modul în care vor fi gestionate deşeurile generate în localitatea lor. De asemenea, sunt proiectate filmele publicitare ale proiectului şi au loc discuţii libere privind modul de gestionare a deşeurilor.

La sfârşitul întâlnirii sunt distribuite materiale promoţionale şi materiale tipărite, între care, pentru mediul rural, pliantul, care explică modul de colectare separată a deşeurilor, precum şi modul în care trebuie realizată compostarea în gospodării.

Întâlnirile din cadrul proiectului vor continua să fie organizate pe zone de colectare.

În cadrul campaniei SIBIUL RECICLEAZĂ se vor desfăşura în total 70 de întâlniri pe parcursul anului 2012 şi în prima parte a anului 2013. În municipiile Mediaş şi Sibiu se vor organiza în anul 2012 întâlniri de mai mare importanţă, care se vor repeta în anul 2013.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.