fbpx

Poftiți la lansarea volumului ”Cinematograful gol” de Daniel Cristea-Enache la Sibiu

0 117

Vineri, 6 aprilie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas “Constantin Noica” (str. Nicolae Bălcescu nr. 16) din Sibiu, va avea loc lansarea volumului Cinematograful gol de Daniel Cristea-Enache, recent apărut în colecţia Ego-grafii a editurii Polirom.

Prefaţată de Radu Cosaşu, Cinematograful gol este o carte uneori ironică, alteori nostalgică, adesea de un umor savuros, în care autorul adună amintiri dragi, impresii de călătorie, dar şi portrete ale unor sportivi celebri sau poveşti „din Epoca de Aur”.

Cartea este publicată şi în ediţie digitală.

RADU COSAŞU: „Nu ştiu cît de simpatic îi voi fi autorului dacă voi scrie: nici critic, nici ziarist, el face reportaj. Pe mulţi literaţi încă îi jenează cuvîntul, genul. Pe mine – nu.

Autorul face reportaj într-un jurnal mai mult sau mai puţin intim. El este reporterul convingerilor sale politice şi apolitice, cu copilăria lui, cu tot…

El face reportaj intim.

Poate că e un gen nou, poate că nu – oricum, pentru că nici eu nu ţin morţiş să iradiez simpatie, nu voi da pe faţă momentele în care, la lectură, puteam să fiu prins în flagrant delict de entuziasm…”

Daniel Cristea-Enache (n. 19 februarie 1974) este absolvent al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti şi doctor în filologie al aceleiaşi universităţi. În prezent este conferenţiar universitar şi consilier la Editura Polirom, pentru care coordonează colecţia „Opere“. Volume publicate: Concert de deschidere (ed. I, 2001 ; Premiul de Debut al României literare ; Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România ; Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române ; ed. a II‑a, 2004), Sertarul Scriitorului Român. Dialoguri pe hîrtie (Polirom, 2005), Bucureşti Far West. Secvenţe de literatură română (2005), Un om din Est (2006 ; Premiul pentru Critică şi Istorie Literară al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Convorbiri cu Octavian Paler (2007), Timpuri noi. Secvenţe de literatură română (Cartea Românească, 2009), Lyrica magna. Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu (2010).

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.