Un tânăr de 19 ani este cercetat pentru viol la Sibiu

0 141

O tânără în vârstă de 20 de ani a reclamat în data de 7 aprilie, faptul că a fost victima unei infracţiuni de viol. Fapta s-a produs în noaptea de 5 spre 6 aprilie, în municipiul Sibiu, autorul indicat de victima fiind un tânăr de 19 ani din municipiul Sibiu.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti s-au stabilit următoarele: victima – S. Iulia, în vârstă de 20 de ani, domiciliată în municipiul Sibiu, a fost atrasă în locuinţa agresorului (G. Cătălin), pe care îl cunoştea, sub pretextul unei întâlniri la care urmau să participe şi alţi prieteni comuni.

În locuinţa agresorului, victima a fost lovită de acesta în zona feţei şi corpului, iar prin ameninţare, a fost obligată să întreţină raporturi sexuale cu acesta.

G. Cătălin a fost reţinut de către poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Sibiu fiind prezentat în cursul zilei de ieri, 8 aprilie a.c., Parchetului de pe lângă  Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă, instanţa dispunând  masura interdiciţiei de a părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Tânărul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate faptă prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin 1 din C.p. raportată la infracţiunea de viol prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin 1 din C.p.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Sibiu.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.