Descoperire arheologică de excepție pe șantierul autostrăzii Orăștie – Sibiu

0 94

„În cadrul sitului 7 (km 14+100-km 14+500), identificat şi sub denumirea Tărtăria 1, a fost descoperit un depozit de piese de bronz şi fier datând din perioada epocii fierului (sec. IX–VIII a. Chr.). Este vorba despre peste 200 de obiecte de bronz şi fier (podoabe, arme şi piese de harnaşament), depuse într-un vas ceramic„, se arată într-un comunicat al instituţiei.

MTI menţionează că este pentru prima dată când un depozit de acest tip şi datat în epoca fierului a fost găsit în contextul unei cercetări arheologice, nefiind o descoperire întâmplatoare.

Descoperirea este una excepţională şi cu o semnificaţie ştiinţifică deosebită, notează instituţia.

Cercetările arheologice pe traseul viitoarei autostrăzi, de pe coridorul IV pan-european, sunt coordonate de către Muzeul Naţional de Istorie a României.

Pe tronsonul Orăştie-Sebeş lucrările de diagnostic arheologic au indicat, în toamna anului trecut, existenţa a 11 situri, iar în martie 2012 au fost lansate cercetări în 6 dintre acestea.

Astfel, în raza administrativă a satului Tărtăria, din comuna Săliştea, judeţul Alba, cercetările arheologice preventive au evidenţiat o aşezare datând din perioada epocii fierului.

Datele preliminare arată că atât aşezarea – preponderent pe baza analizei ceramicii – cât şi depozitul de bronzuri datează din perioada primei epoci a fierului.

Vestigiile au fost aduse la Bucureşti, pentru conservare şi restaurare.

„Cercetarea arheologică preventivă continuă în toate cele 6 situri, într-un ritm constant şi susţinut, pentru a putea finaliza aceste investigaţii de specialitate în termenul prevăzut contractual, permiţând desfăşurarea lucrărilor de construire a autostrăzii şi fără a genera întârzieri”, menţionează MTI.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.